Conform prevederilor Regulamentelor Organice din 1831/1832, pe lângă comisarii de târguri care aveau atribuții polițienești, existau două structuri militare care asigurau paza și ordinea publică în ținuturi și județe: Corpul slujitorilor în Moldova și Corpul dorobanților în Muntenia.
Corpul dorobanților era împărțit în mai multe căprării (10 oameni) conduse de câte un căprar. Dorobanții erau recrutați în Valahia dintre sătenii tineri care nu făceau serviciu permanent. Ei serveau sub arme, prin rotație, câte 10 zile pe lună, timp de 3 ani. În caz de împrejurări extraordinare și însemnătoare întâmplări trebuiau însă să se prezinte imediat la datorie. Atribuțiile lor constau în asigurarea pazei și menținerea ordinii în județe, prinderea tâlharilor, executarea silită a datornicilor care nu achitau taxele și impozitele. Conform Regulamentului Organic trebuia să existe un număr de 30 de dorobanți pentru fiecare cârmuire de județ și câte 10 pentru fiecare subocârmuire. Numărul lor va crește ulterior. La nivelul județelor, trupele de dorobanți erau în subordinea unor comandanți denumiți tiști. Spre deosebire de dorobanții din Valahia, jandarmii din Moldova erau recrutați, pe bază de voluntariat, din foștii slujitori, iar serviciul sub arme avea un caracter permanent, stagiul fiind de 3 ani.
La 3 aprilie 1850 Corpul slujitorilor din Moldova se transformă în jandarmi. Tot în 1850, comisia militară instituită în Èšara Românescă de Barbu Știrbei reorganizează Corpul dorobanților pe baze moderne. La acea vreme, trupele de jandarmi se aflau sub o dublă comandă, a Ministerului de Interne și a Ministerului de Război. Așadar, până la unirea deplină a Principatelor la 1862, în zona de hotar a celor două țări surori, funcționau două realități instituționale, cu două denumiri distincte, dar care în esență aveau aceleași atribuții: jandarmii în Èšinutul Putnei (ce își avea reședința în Focșanii Moldovei) și dorobanții în Județul Râmnicu-Sărat (cu reședința în Focșanii Munteniei).
I) ARESTAREA COMPLOTIȘTILOR DE LA FOCȘANI
Bucuria alegerii ca domn a lui Cuza la 5 ianuarie 1859 a fost pusă în pericol de complotul de la Focșani, orchestrat din umbră de agenți ai Porții Otomane, complot menit să îi asasineze pe liderii partidei unioniste și să îl proclame domn pe Grigore Sturza. Vigilența partidei unioniste și a organelor de poliție a făcut însă ca cei implicați în conspirație să fie demascați și arestați.
Sturdza urmărea să îl atragă pe Cuza în capcană, propunându-i un îndrăzneț plan de acțiune. Alexandru Ioan Cuza a ascultat cu plăcere simulată planurile lui Grigore Sturza: 400-500 de polonezi înarmați erau gata la Focșani, plătiți de el, și aceștia cu permisiunea noului principe, care trebuia să se pună în fruntea lor, ar fi trebuit să treacă în Èšara Românească forțându-i pe cei din Muntenia să adere la cauza unirii. Cuza i-a cerut lui Sturza să reproducă planul în fața Adunării, dar a arestat câțiva polonezi care au dezvăluit complotul și faptul că Grigore Sturdza urma să preia conducerea complotului. Un rol important în complotul regizat de Gr. Sturdza-care avea ca scop înlăturarea noului domnitor și punerea prin forța armelor pe tron a pretendentului- l-au avut polonezii Nieczuia Wierzbicki (Murad Bey) și Michal Czajkowski (Sadyk Pașa), șeful agenției polone din Constantinopol. Complotiștii aveau la Iași cam 450 de polonezi veniți din Turcia, iar în întreaga Moldovă peste 1.200. Ei trebuiau să se strângă pe moșiile lui Gr. Sturdza de unde Murad Bey urma să îi conducă spre Focșani. Odată ajunși la destinație, grupul de polonezi veniți din Moldova se unea cu circa alți 2.400 sosiți din Muntenia și cu circa 4.000 de oameni concentrați în munți. Trupa constituită astfel trebuia, o parte, să atace Iașii, iar o altă parte Bucureștii.
Înainte ca denunțul să fi avut loc, la 9 ianuarie 1859, mai multe telegrame trimise de colonelul Fote comandanților de unități din ținuturile Moldovei, inclusiv căpitanului Rendel la Focșani, le cerea pe un ton imperativ să aibă carabinierii pregătiți și să se deplaseze cu ei spre Focșani. De asemenea, sub pretextul unui control al companiilor din ținuturi, col. Fote solicită Departamentului din Lăuntru (Ministerului de Interne) să ordone administratorilor (prefecților) ca să nu se împotrivească în cazul în care se va ivi vreo neapărată trebuință de adunare la un punct a unui mare număr de jandarmi. Din această ultimă precizare reiese foarte clar că numărul persoanelor avizate asupra complotului inițiat de Grigore Sturdza nu a fost prea mare, dacă faptul în sine trebuia să rămână un secret și pentru prefecții de județ.
De altfel tocmai în acest mod de a acționa a stat și succesul acțiunii: un număr limitat de persoane avizate, de preferință militari, urmărirea sistematică a complotiștilor, ale căror planuri erau cunoscute, și, de asemenea, data și locul declanșării complotului. Dacă la 11 ianuarie colonelul Fote printr-o telegramă trimisă la Focșani căpitanului Rendel îi cerea ca toți carabinierii să fie la minutul de față pregătiți, asemenea și ceilalți jandarmi: „Eu voi fi mâine seară acolo. Fiți cu priveghere la tot ce se petrece acolo”. O zi mai târziu, pe 12 ianuarie, printr-o altă telegramă, se făcea cunoscut că pe Murat Bey s-au prins în Focșani.
La 15 ianuarie 1859, întreg corpul ofițeresc este primit de hatmanul Miliției pământești (comandantul armatei), precum și de ajutorul acestuia, colonelul Alecu Iacovachi, ca să primească felicitări pentru succesul acțiunii, mai puțin colonelul Fote, aflat încă la Focșani cu sarcina de a supraveghea trimiterea complotiștilor arestați spre Iași. Colonelul a rămas la Focșani până la 29 ianuarie, când doi polonezi găsiți fără pașapoarte și arestați, au fost eliberați după o anchetă sumară, fiind meseriași, neamestecați în complot.
După ancheta făcută de poliție, cea mai mare parte dintre complotiști a fost eliberată, iar documentele întocmite cu acest prilej au fost înaintate Tribunalului Iași, secția a II-a, în fața căruia s-au prezentat cei considerați vinovați. Atitudinea emigrației poloneze poate fi pusă pe seama faptului că aceasta avea grave litigii cu Rusia și Austria, vecine cu țările române, în timp ce Turcia era favorabilă cauzei lor. Mai mult, Grigore Sturdza servise cu o parte din conspiratorii polonezi în armata otomană.
Grigore Sturza publicase totuși în numărul din 16 ianuarie al ziarului Steaua Dunării o scrisoare prin care nega orice implicare în complotul de la Focșani arătând că dimpotrivă el, după alegerea Domnitorului, mergând să-l felicite, a dat o dovadă de abnegație, încredințându-l că ar fi gata a-i da tot concursul spre a fi ales Măria Sa și în Valahia.
Dar conspirația a existat și s-a vorbit mult despre ea pe la mijlocul lunii ianuarie în presa vremii: Steaua Dunării, Zimbrul și Vulturul. Agenți iscusiți răspândiseră printre țărani vestea ademenitoare că de va veni prințul Grigore domn, va împărți de îndată pământurile boierilor la țărani, fără nici o despăgubire. Cârmuirea a inițiat și o cercetare judiciară, s-au făcut confruntări și s-au cules mărturii, arestații au fost supuși la lungi interogatorii (unele dintre ele învinuindu-l categoric pe Muhlis-pașa), dar guvernul nu a vrut să ducă lucrurile prea departe. Într-o ședință ulterioară a Adunării, I. A. Cantacuzino a făcut o interpelare în legătură cu complotul, dar Ministerul din Lăuntru i-a răspuns doar că cercetarea se urmează, iar guvernul a luat măsuri pentru asigurarea liniștii publice.
De ce nu s-au dus atunci cercetările până la capăt ? T. W. Riker, care și el consideră conspirația un fapt cert, scrie că domnitorul nu a dorit să se facă prea mult caz de ea, spre a evita complicațiile. S. I. Popov crede că guvernul se ferea să compromită anumite persoane. Cu alte cuvinte, firele duceau prea departe, spre Turcia, de care depindea în acea vreme învestitura și probabil spre Austria, care era una dintre marile puteri garante ca și spre oamenii legați de ele.
Conspirațiile împotriva domnului unirii vor continua însă, cu girul extern al Marilor Puteri reacționare care s-au văzut puse în fața faptului împlinit prin alegerea lui Cuza ca domn în ambele Principate. Așadar, un alt complot împotriva dublei alegeri a lui Cuza a fost pus la cale de către agenții de influență ai Imperiului Å¢arist la Focșani. La 20 aprilie 1859, în tabăra de la Florești, între Ploiești și Câmpina, armata moldo-munteană era concentrată din ordinul lui Cuza pentru a rezista în cazul unei invazii străine. Domnul a hotărât să încorporeze și trupele de grăniceri în tabăra de la Ploiești, însă cei din Focșani s-au revoltat împotriva sa fiind instigați de agenții serviciilor secrete ale Rusiei care se opunea dublei alegeri.
Administratorul districtului Focșani, C. Grădișteanu trimitea o depeșă la Iași, în mai 1859, cerându-i sprijin armat lui Alexandru Ioan Cuza pentru a putea potoli revolta: „Preaînălțate doamne ! Atât grănicerii de la Vădeni, cât și cei din Focșani s-au revoltat cerând a se libera pentru totdeauna din serviciu; acum umblă prin oraș, bătând și spărgând. Mijloace de înfrenare n-avem din pricină că dorobanții simpatizează cu ei. Trimiteți Măria ta cât mai neîntârziet batalionul de la Tecuci, căci nu răspunz ce se poate întâmpla cu acești oameni învierșunați”.
Totuși, contrar previziunilor administratorului Grădișteanu, dorobanții, ascultându-i porunca, trec la acțiune împotriva grănicerilor. Se dau cu acest prilej mai multe lovituri de sabie. În cele din urmă, după cum ne informează foaia guvernamentală Curierul Principatelor Unite, dorobanții au pus la ordin și au dezarmat 300 de grăniceri. În urma luptelor, comandirul dorobanților a avut mâna tăiată.
Spre sfârșitul lunii mai 1859, Ministerul de Interne al Èšării Românești, trimite o pușcă nouă căprarului de dorobanți Eftimie Niță, a cărui armă se rupsese cu prilejul revoltei ivite între grăniceri, iar locotenentului P. Cucu, comandantul dorobanților din Focșanii Munteniei și Jud. Râmnicu-Sărat , i se arată domnească mulțumire printr-un înalt ordin de zi, și domnitorul îi dăruiește drept gratificație leafa pe 3 luni, pentru îndeplinirea datoriei sale cu zel și abnegație.
Grănicerii sunt răspândiți pe la casele lor, împrăștierea lor făcându-se de către dorobanți. Până la sosirea batalionului de la Tecuci, unioniștii în frunte cu patriotul Constantin Robescu, au luat măsuri imediate și ferme astfel încât acesta raporta lui Cuza la 18 mai 1859 că „în ceasul acesta, grănicerii s-au desarmat și s-au scos din oraș; cu toate aceste domnu Robescu și subiscălitul așteptăm cu nerăbdare sosirea companiei de la Tecuci”.
Tot la 18 mai, Nicolae Crețulescu transmitea, de la București, lui Cuza faptul că, Spătarul armatei, general Al. Macedonski, a primit ordin de a face o anchetă secretă pentru descoperirea instigatorilor de la Focșani. În ziua următoare, I. Bălăceanu făcea cunoscute domnitorului informațiile pe care le deținea privind implicarea consulatului Rusiei și agenților speciali ai Ohranei țariste în planul de organizare a unei revolte generale a grănicerilor.
Imediat sosesc în mare grabă și unitățile Armatei, un escadron de ulani de la Buzău și 3 companii de infanterie, una de la Tecuci și două de la Brăila. Situația însă fusese deja pusă sub control de trupele Jandarmeriei (dorobanții). Puțin după liniștirea grănicerilor, Lascăr Catargiu, Ministrul de Interne al Moldovei, telegrafiază prefectului de Putna, cerându-i să pună străji pe toate ulițele, jandarmi, dorobanți și târgoveți.
Ulterior, tot cu ajutorul jandarmilor (dorobanților), grănicerii din diverse localități sunt arestați și anchetați de autorități. În seara zilei de 21 mai 1859 sosește în satul Vârteșcoiu primul ajutor al Administrației Jud. Râmnicu-Sărat împreună cu un ajutor al Subadministrației Plășii Orașului (Focșanii Munteniei) și cu un număr de dorobanți. Pe 13 care i-au găsit, relatează porucicul Zamfirescu, i-au închis într-o casă și în urmă au scos pe câte unul și i-au bătut pe toți, zicându-le că ei să nu mai cunoască pe comandirii lor, ci pe onor Administrație. Măsurile dure luate împotriva grănicerilor erau impuse de situația excepțională în care se găsea națiunea română în acel moment.
Trebuie să precizăm că nu numai la 1859 jandarmii din Focșani s-au confruntat cu situații dificile. O misiune deosebit de grea au avut-o în timpul Războiului Crimeei (1853-1856) când au acționat împotriva trupelor Imperiului Habsburgic cantonate în oraș. La 11 aprilie 1855 a apărut în publicația Breslauer Zeitung o corespondență din Focșani cu privire la excesele brutale ale garnizoanei austriece, compuse din croați, degenerând în ciocniri sângeroase cu jandarmii români. Se preciza că bilanțul final al confruntării s-a soldat cu un mort și mai mulți răniți. Conflictul a pornit de la faptul că în decembrie 1854 un militar austriac a încercat să pătrundă cu forța în Sămeșia Èšinutului Putna dar a fost arestat de jandarmii moldoveni. A doua zi soldații austrieci au năvălit în acea instituție pentru a-și elibera camaradul. S-a produs o ciocnire de pe urma căreia un jandarm român a primit o lovitură de sabie. Chestiunea a făcut obiectul unor cercetări speciale și al unui schimb de scrisori între domnitorul Barbu Știrbei și contele Coronini, comandantul trupelor austriece din Principate.
Continuarea, în ediția de mâine.
Depeșă telegrafică din 1859 trimisă la Focșani de Ministerul Justiției din Iași AICI
Arhivist Bogdan Constantin Dogaru
Arhivele Naționale Vrancea
