Un bărbat care locuia în 2019 la Mănăstirea Vărzăreşti din Urechești s-a trezit că are de plătit un telefon mobil în rate, fără măcar să aibă habar că a făcut acea achiziție. A descoperit aceasta în momentul în care a primit o somaţie de plată din partea unei firme de telefonie mobilă din Focșani și, cum nu își cumpărase vreun telefon, a sesizat poliția, indicând chiar și un suspect. Astfel, păgubitul a relatat că în august 2019, pe când era cazat la mănăstire, maica stareță l-a rugat să primească în camera sa un credincios, care în acea seară a dormit acolo. La ceva timp, când i-a fost solicitată cartea de identitate pentru angajarea la mănăstire, a descoperit că nu o mai avea, așa că a solicitat eliberarea alteia, însă nu i s-a părut nimic suspect până în momentul în care a aflat despre achiziția telefonului. La audieri, maica stareță a exclus varianta ca documentul să fi fost furat chiar în incinta mănăstirii, considerând că era mai probabil ca păgubitul să o fi pierdut, însă chiar și așa, ancheta a presupus inclusiv urmărirea telefonului, ajungându-se la cel care îl folosea. Acesta a declarat că a cumpărat telefonul de la vecinul sau, pentru 200 lei și, fiind de bună credință, l-a predat poliției, astfel că prejudiciul a fost acoperit. Cât despre vecinul care câștigase cei 200 de lei din vânzarea telefonului, acesta a declarat că a găsit telefonul mobil într-un vagon de tren. Autorii presupusului furt al cărții de identitate nu erau însă aceștia, pentru că nu aveau semnalmentele indicate de angajații care vânduseră telefonul respectiv. Așa că, în final, autorul tot necunoscut a rămas, iar soluția procurorilor a fost aceea de renunţare la urmărirea penală pentru înşelăciune, ordonanța fiind confirmată ulterior și de instanță.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay