Radioul şi muzica lui, primii mei profesori de imaginație
Spune-mi un cântec, doar unul, un cântec care să însemne foarte mult pentru tine. Îl voi asculta cu atenție, apoi voi şti mai multe despre sufletul tău.
M-am întrebat şi eu dacă există o melodie care să însemne foarte mult pentru mine, nu i-aş spune „o piesă preferată”, ci una care să-mi amintească de un moment anume, un moment deosebit din viață, și am realizat că muzica face parte din viața mea încă de la început. Am căutat prin cele mai îndepărtate, scurte secvențe ale memoriei, vrând să aflu cât de departe pot ajunge, care este primul lucru de care să-mi amintesc, pe care să-l conştientizez, din anii de început ai copilăriei.
Am în minte o fărâmă de amintire, prima mea întâmplare din viață, în care mă aflam în curtea bunicilor, într-o amiază de vară. Bunicii aveau în colțul casei un „difuzor” alb şi mic, „de radioficare”, la care se auzea în acel moment o melodie veselă. Îmi mai amintesc un băiat de vreo cincisprezece ani, care era cu noi şi dansa pe ritmul piesei, cu picioarele desculțe în praful din curte. Am reținut bine acea piesă şi am aflat mai târziu că melodia era „In the Summertime” a lui Mungo Jerry, piesă care e și azi atât de îndrăgită şi uite că prima amintire din viața mea, întâmplător sau nu, a fost despre muzică.
Îmi amintesc apoi radioul vechi pe care îl avem şi acum, la țară, la care pe la vreo zece ani am reuşit să prind Radio Vacanța. O miime de milimetru dacă mişcam indicatorul pe scală, pierdeam recepția şi era tragedie! Toată vara, la noi în casă se auzea: „Ici Radio Vacance! This is Radio Holiday! Gavarit Radio Stanțâia…”. Şi uite aşa, mi-am amintit şi cel de-al doilea moment memorabil, piesa celor de la Laid Back, „Sunshine reggae”… ce zile însorite avea acel timp al copilăriei!
La un alt radio, „vintage” i s-ar spune cu siguranță, acum, îmi mai amintesc că pe la paisprezece ani, în serile de luni, parcă, ascultam de fiecare dată Cenaclul Flacăra. Și cum aş putea să uit de „Galbenă gutuie”, de „La o cană cu vin” sau de câte lacrimi ne mai storcea „Rugă pentru părinți”. Cât de mult m-a impresionat momentul când am auzit pentru prima oară Poesis cu minunatul lor „Cântec Şoptit”!… Radioul devenise primul meu profesor de imaginație.
Între timp, tata ne cumpărase un casetofon mic, „Dana” – asta însemna că începeam să ascult casetele cu Michael Jackson, Queen şi Depeche Mode. Dar tot radioul rămânea „marea atracție”. Cu microfonul casetofonului lipit de difuzorul radioului şi cu ordine stricte de: „Liniştee, nimeni să nu respire, că ACUM ÎNREGISTREZ!”, încercam să copiez pe casete „ultimele noutăți muzicale”. Însă, de fiecare dată, înregistrările mele aveau câte un scârțâit de uşă, vreun mieunat de pisică sau lătratul lui Lord, exact când piesa ajungea la partea cea mai importantă.
La radio am descoperit muzica. Prezentatorii de radio deveneau „starurile” acelor timpuri… (încă sunt și azi, o spun în acest moment de destăinuiri). Pentru mine, apariția MTV-ului cu ale lui videoclipuri nu a ucis niciodată starurile radio, cum ne avertizau The Buggles – „Video killed the radio star”. În acei ani am descoperit muzica de la prezentatorii de radio, „starurile radio” ne dăruiau un cadou nesperat: cursuri intensive de muzică. Şi, datorită lor, la momentul potrivit am ascultat acordurile atinse parcă de divinitate, din „Stairway to heaven” – piesa celor de la Led Zeppelin, am descoperit splendida „A Whiter Shade of Pale” a celor de la Procol Harum și atâtea piese unice ale muzicienilor uriași de la Pink Floyd, ori legendara Bohemiam Rhapsody, cele 6 minute de genialitate pe care Queen ni le-au dăruit sub forma celei mai bune piese muzicale ce s-a compus vreodată.
Emoție până la lacrimi? Da. U2, Nirvana, Depeche Mode, INXS, The Cranberries, Metallica, Coldplay de atunci, Richard Ashcroft, REM, Keane, Travis, Oasis, The Cure, Florence and the Machine, Muse, Red Hot Chili Pappers, Blur, Duran Duran… și câți de mulți mai sunt, cei care mi-au dat aripi gândurilor și zâmbet sufletului!
Nu pot să aleg un titlu, o singură piesă, doar o melodie care să mă reprezinte, pentru că de fiecare dată găsesc în muzică trăiri şi senzații noi, iar piese pe care nu le ştiam, le descopăr, iar și iar, cu o continuă uimire. Sunt prea multe, fiecare a însemnat un moment din propria existență, unele melodii sunt semnele unice ale oamenilor care m-au însoțit cândva prin viață. Am putea trăi într-o tăcere cauzată de lipsa muzicii? Probabil că nu.
Păi cum am putea să compensăm în viața noastră lipsa acestei „stenografii a emoției”, „răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”, „vibrație a iubirii pe înțelesul fiecărei inimi”, „voce armonioasă a creației”, „ceea ce poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală”, „șoapta divină ce ne vindecă sufletul obosit de tăceri”, aşa cum e descrisă muzica de marii învățați?
Nu, asta nu ar fi posibil, pentru că… poate dacă n-am fi fost înzestrați cu suflet, cu siguranță doar muzica ni l-ar fi creat!
Mihaela Trifan
