Colțul Mihaelei. Radioul şi muzica lui, primii mei profesori de imaginație

0
627

Spune-mi un cântec, doar unul, un cântec care să însemne foarte mult pentru tine. Îl voi asculta cu atenție, apoi voi şti mai multe despre sufletul tău.

M-am întrebat şi eu dacă există o melodie care să însemne foarte mult pentru mine, nu i-aş spune „o piesă preferată”, ci una care să-mi amintească de un moment anume, un moment deosebit din viață. Aşa am descoperit că muzica face parte din viața mea încă de la început, când am căutat prin cele mai îndepărtate secvențe ale memoriei şi am vrut să văd cât de departe pot ajunge, care este primul lucru de care să-mi amintesc, pe care să-l fi conştientizat la începuturile copilăriei mele.

Am în minte imaginile cu mama, care-mi apar într-o lumină stranie, altfel decât cea din prezent, mult mai caldă, dar şi mai îndepărtat decât aceste momente e o fărâmă de amintire, prima mea întâmplare din viață. Mă aflam în curtea bunicilor, într-o amiază de vară. Bunicii aveau în colțul casei un difuzor din acela alb şi mic „de radioficare” la care se auzea o melodie veselă. Îmi mai amintesc un băiat de vreo cincisprezece ani care era cu noi şi dansa pe ritmul piesei cu picioarele desculțe în praful din curte. Am reținut bine acea piesă şi am aflat mai târziu că melodia era „In the Summertime” şi uite că prima amintire din viața mea, întâmplător sau nu, a fost despre muzică.

Îmi amintesc apoi radioul vechi pe care îl avem şi acum la țară, la care pe la vreo zece ani am reuşit să prind Radio Vacanța. O miime de milimetru dacă mişcam indicatorul pe scală, pierdeam recepția şi era tragedie. Toată vara la noi în casă se auzea: „Ici Radio Vacance! This is Radio Holiday! Gavarit Radio Stanțâia …”. Şi uite aşa mi-am amintit şi cel de-al doilea moment memorabil, piesa celor de la Laid Back, „Sunshine reggae”… ce zile însorite avea acel timp al copilariei!

La un alt radio, tot vechi, îmi mai amintesc că pe la paisprezece ani, în serile de luni parcă, ascultam de fiecare dată Cenaclul Flacăra. Cum aş putea să uit „Galbenă gutuie”, „La o cană cu vin”, câte lacrimi ne mai storcea „Rugă pentru părinți” sau momentul când am auzit pentru prima oară Poesis cu minunatul lor „Cântec Şoptit”… Radioul devenise primul meu profesor de imaginație.

Între timp tata ne cumpărase un casetofon mic „Dana”, asta însemna că începeam să ascult casetele cu Michael, Queen şi Depeche, dar tot radioul rămânea marea atracție. Cu microfonul casetofonului lipit de difuzorul radioului şi ordine stricte de: „Liniştee, nimeni să nu respire, că înregistrez!”, încercam să copiez pe casete „ultimele noutăți muzicale”. Dar de fiecare dată înregistrările mele aveau câte un scârțâit de uşă, vreun mieunat de pisică sau lătratul lui Lord, exact când piesa era la partea cea mai importantă…

La radio am descoperit muzica. Prezentatorii de radio deveneau „starurile” acelor timpuri. Pentru mine apariția MTV-ului şi a videoclipului nu a ucis niciodată starurile radio, cum ne avertizau The Buggles – „Video killed the radio star”. În acei ani am învățat muzica de la prezentatorii de radio, „starurile radio” mi-au predat pe atunci cursuri intensive de muzică. Şi datorită lor, într-o anumită zi din viață, am dat peste acordurile atinse parcă de divinitate din „Stairway to heaven” – piesa celor de la Led Zeppelin, peste splendida „A Whiter Shade of Pale” a celor de la Procol Harum, peste atâtea piese minunate ale unicilor Pink Floyd, sau peste legendara Bohemiam Rhapsody, cele 6 minute de genialitate pe care Queen ni le-au dăruit sub forma celei mai bune piese muzicale ce s-a compus vreodată.

Nu pot să aleg un titlu, o singură piesă, doar o melodie care să mă reprezinte, pentru că de fiecare dată găsesc în muzica veche trăiri şi senzații noi, iar piesele pe care nu le ştiam le descopăr mereu cu o continuă uimire. Sunt prea multe, fiecare a însemnat un moment din propria existență, unele melodii sunt semnele unice ale oamenilor care m-au însoțit cândva prin viață. Am putea trăi în tăcerea cauzată de lipsa muzicii? Probabil că nu.

Păi cum am putea să compensăm în viața noastră lipsa acestei „stenografii a emoției”, „răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare”, „vibrație a iubirii pe înțelesul fiecărei inimi”, „voce armonioasă a creației”, „ceea ce poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală”, „șoapta divină ce ne vindecă sufletul obosit de tăceri”, aşa cum e descrisă muzica de marii învățați?

Nu, asta nu ar fi posibil, pentru că… poate dacă n-am fi fost înzestrați cu suflet, cu siguranță doar muzica ni l-ar fi creat!

Mihaela Trifan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here