Un cutremur de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora 21.40, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului.
Seismul a avut epicentrul în județul Buzău, la 33 km de Covasna, 49 km de Târgu Secuiesc și 50 km de Săcele. Tot în zona seismică Vrancea s-au produs sâmbătă două cutremure cu magnitudinea de 4,2 și respectiv 3,9 grade pe scara Richter.
În zona seismică Vrancea s-au produs, în luna decembrie a anului trecut, 13 cutremure cu magnitudini între 3 și 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind înregistrat în 7 decembrie. În 22 noiembrie 2014, tot în Vrancea s-a inregistrat un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simțit și în București și a fost urmat de mai multe replici, care nu au depășit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localități din județul Galați. Serviciile de ambulanță din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcționarea unor rețele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.
Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.