Peste 5.500 de puieți de pin și salcîm, au fost plantați, ieri, pe
terenul de la ieșirea din cartierul Satu-Nou și dealul din fața
Mănăstirii Brazi din Panciu în cadrul unei acțiuni desfășurată de
Primărie în colaborare cu Direcția Silvică Focșani.
Comisia de Cenzori a Obștii din Negrilești a descoperit mai multe
nere-guli în activitatea derulată de președintele Dumitru Dochioiu în
cursul anului trecut. Raportul comisiei, semnat de același președinte,
arată proporțiile dezastrului din averea obștenilor. Astfel, nu au fost
făcute licitații pentru vînzarea lemnului iar negocierile au avut loc
"la ceas de seară, cu perdelele trase", nu au fost găsite documente
privind exploatările forestiere, s-au plătit lucrări la drumurile
forestiere care nu aparțin obștii. Membrii comisiei au suspiciuni și
asupra unei lucrări de împădurire, "deoarece nu se dovedește că s-au
cumpărat puieții necesari". Raportul comisiei de cenzori a fost trimis
de locuitorii din Negrilești și ținînd cont de gravitatea dezvăluirilor
se impune autosesizarea organelor abilitate care să verifice cele
prezentate.
Peste 100 de copii care trăiesc în satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei,
nu au posibilitatea să cunoască poveștile copilăriei pentru că în
cătunul lor nu există nici librărie, nici bibliotecă.
Reprezentantul Liceului Tehnologic "Al. I. Cuza" din Panciu, elevul
Andrei Belibou, din clasa a VIII-a C, pregătit de profesorul de
specialitate Mihai Adafini, nu a reușit să-și adjudece nici un loc pe
podium la faza națională a Olimpiadei de Istorie, desfășurată săptămîna
trecută, la Bacău.
Pe parcursul acestei săptămîni, ultima din cadrul Campaniei noastre
"Dăruiește o carte copiilor din Tîrîtu!", orice cititor care dorește
poate să mai aducă la sediul redacției noastre sau la oricare din
sediile Bibliotecii Județene "Duiliu Zamfirescu", o cărticică de
povești, un volum destinat celor mici.
Ieri după-amiază, Casa de Cultură din Panciu a găzduit lansarea
proiectului Aria Tineretului "Baza(r)t", inițiat de Asociația "Rom
Pentru Rom" și realizat în colaborare cu Liceul "Ioan Slavici", Primăria
și Casa de Cultură.
Prima întîlnire a celor care doresc înființarea unei asociații de
promovare a Văii Rîmnicului a avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute,
în comuna Vintileasca. La acest eveniment au participat profesori din
toate localitățile ce au aparținut de fostul județ Rîmnicu Sărat.