Elevii Liceului Tehnologic "Al. I. Cuza" din Panciu nu deteriorează
cărțile pe care le împrumută de la Bibliotecă, a afirmat bibliotecara
Niculina Tudorache.Ea a adăugat că, datorită activităților pe care le desfășoară împreună
cu elevii, întotdeauna le reamintește acestora cum trebuie să întrețină o
carte împrumutată de la Bibliotecă și cât timp o pot păstra
Cei mai buni interpreți de muzică ușoară și populară au fost desemnați
câștigătorii preselecției zonale a celei de-a VI-a ediții a
"Festivalului Tinereții".
Cu ocazia Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă, astăzi, orele 15.00, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă va fi organizat un seminar cu privire la drepturile muncitorilor și relațiile lor cu angajatorii.
În primul trimestru al acestui an, ca urmare a celor 24 de deplasări în
comunitățile rurale, efectuate de angajații Agenției Județene pentru
Ocuparea Forței de Muncă, zece persoane au reușit să se încadreze iar
alte 565 au fost consiliate și luate în evidența instituției.
Salariații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) duc
muncă de convingere a angajatorilor vrânceni, în scopul ocupării
locurilor de muncă declarate vacante.
În trecerea sa peste 100 de ani, trei lucruri i-au rămas neșterse.
Amintirea regimentului în care a luptat. Numele dragostei ce l-a însoțit
o viață. Åi propriul său nume. Nici sufletește și nici trupește,
acestea nu-l vor părăsi vreodată. Pentru că dincolo de inimă, unde le-a
închis cu sfințenie, Gheorghe Lițoiu, din Andreiașu, a ales să și le
ta-tueze și pe braț. La cei peste 100 de ani pe care îi are, el a
devenit, astfel, purtătorul celui mai vechi tatuaj din Vrancea. Åi cine
știe, poate și din țară...
Elevii din Tâmboiești au posibilitatea de a urma cursuri de Tae Kwon Do
chiar la ei acasă. Tae Kwon Do reprezintă una din cele mai vechi arte
marțiale, în prezent fiind foarte populară în lume ca și ramură
sportivă.
Alexandru Munteanu, președintele Consiliului Județean al Elevilor din
Vrancea, a fost la Deva, la sfârșitul săptămânii trecute, unde a
participat la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor.Liderul tinerilor vrânceni spune că în cele trei zile cât a durat
întâlnirea, a avut prilejul să învețe de la alți colegi mai
experimentați lucruri noi.
Elevii clasei a IV-a C de la Liceul Teoretic Odobești au aflat ce
înseamnă voluntariatul și care sunt programele europene care sprijină
această activitate, cu ocazia "Săptămânii Naționale a Voluntariatului",
desfășurată în perioada 19-25 aprilie.