La sfârșitul acestei săptămâni, la Adjud, va fi sărbătorit poetul filocalic Constantin Ghiniță. Acesta a murit în urma unui infarct, în ziua de 29 decembrie 2008, în biroul pe care poetul îl avea la Casa de Cultură din orașul Mărășești. Avea 62 de ani. L-au descoperit răsturnat în scaun, cu o mână întinsă pe spătarul din lemn de parcă brațul stătea să se întindă după cafeaua pe care nu apucase să o bea...

Cineva m-a întrebat odată care ar fi însemnătatea poeziei, eram în munți și i-am răspuns, îmi amintesc exact, ei bine, prietene, trupul poeziei ar putea să refacă puritatea și candoarea locurilor terestre de la începuturile omenirii, pline de iarbă. Privită în acest fel, poezia ar părea că are trăsăturile sângeroase ale mitologiei, energia misterioasă a cunoașterii, insolita inspirație a începuturilor plenare.

Sava Francu a fost un epigramist de excepție, elegant, superior, răspândind împrejuru-i acel aer aristocratic al ființei neobișnuite. Epigrama este una dintre sinecdocile cele mai cunoscute ale nobleții. Atunci când ironia se va fi sfârșit, condiția umană va împietri în propria înțelepciune, se va mortifica. Privilegiul ironiei le dă oamenilor o natură dramatică, în luptă istovitoare cu propria conștiință.

Privind-o pe stradă, în piețe, în gară, în instituții, la cumpărpturi, oriunde, societatea românească pare una obosită, uzată, exersează farmecul discret al abandonării. Ai impresia că toți vorbesc la telefon deodată și, în mod paradoxal, nici nu se ascultă unii pe alții. Cei douăzeci de ani de tranziție, de căutări febrile ale sensului pe care îl are libertatea, își fac efectul asupra generațiilor mature.

Sâmbătă, 30 aprilie, marele scriitor argentinian Ernesto Sábato a murit în locuința sa din Buenos Aires. Peste o lună de zile ar fi împlinit 100 de ani. În amintirea lui să rescriem una dintre marile lui fraze în care se adresează lui Dumnezeu, în care geniul său propriu reprezintă ofranda adusă Creatorului.

În prima zi mariană din anul 2011, la Vatican, Ioan Paul al II-lea a fost beatificat. A fost o ceremonie impresionantă, asemeni unui imn cristologic murmurat de întreaga omenire. N-am să uit niciodată imaginea aceea de la înmormântarea sfântului părinte când, pe lada din lemn în care era trupul inert, vântul răsfoia filele evangheliei care fusese așezată pe capac în mod simbolic.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat, vineri, la Direcția Cercetări Penale din cadrul Poliției Capitalei, unde se află și Nicolae Popa de săptămâna trecută, însă potrivit Codului de procedură penală, cei doi nu se vor întâlni pentru că ar exista o legătură infracțională între ei.

De câte ori se întorcea în România, de obicei în vacanța scurtă de vară, avea mașina plină de lucruri, îngrămădite în portbagaj ori pe pernele din spate, obiecte mărunte, haine, încălțăminte, dulciuri, cadouri adunate cu migală, cu mult timp înainte pentru cei care îl așteptau acasă. După ce trecea granița memoria lui devenea necruțătoare și, în zgomotul monoton al motorului, se lăsa sedus de acea melancolie juvenilă proprie comunismului din estul Europei.

Zilele trecute am făcut o călătorie de două zile la Mănăstirea Sihăstria. Așa cum fac de fiecare dată când ajung în acel loc, am urcat în micul cimitir străjuit de brazi și am stat în fața mormântului în care își doarme somnul de veci Ilie Cleopa. Era aproape seară și păsările cântau încă. Apunea soarele. Un călugăr umbla ușor printre cruci, schimba lumânările arse, aduna florile ofilite, turna untdelemn în candele.

   Într-o călătorie prin Moldova de sus, într-o vară fierbinte, am văzut o fată care semăna cu Euridice scăldându-se în lacul de la Ipotești. Se bălăcea printre trestii cât era ziua de lungă, cu acea poftă imprudentă a sălbăticei, în pielea goală, de parcă era o împărăteasă a locurilor. Zilele erau lungi, iar natura vegetală nu-și mai încăpea în lujeri de atîta prospețime.