Ultimele măsuri abuzive luate de un Guvern total incompetent și corupt,
semnificativ din acest punct de vedere fiind arestarea preventivă a
secretarului general al Ministerului Administrației și Internelor,
vizează reducerea din nou a drepturilor salariale ale polițiștilor și a
celorlalți angajați ai acestui Minister.
În îndepărtatul an 1971, în mijlocul unei veri ploioase, un bolnav
slăbit și firav a fost internat pentru o criză de hernie la Spitalul
Sfântul Spiridon din Iași, într-o rezervă, 35 sau 36, care dădea cu
fe-restrele spre facultatea de medicină. Mistuit de febra bolii,
pacientul plângea de cele văzute cu o zi înainte la Voinești, atunci
când încetase ploaia.
După rezolvarea fericită a tuturor problemelor de informatică,
computerul meu e disponibil să coopereze în ceea ce se va numi O
LOVITURÄ JURNALISTICÄ: interviu cu adolescenta supremă, această ființă
de graniță între multiplele fațete ale tânărului modern, această ființă
împărțită în atâtea și atâtea identități.
În vara anului 1989, în București, în drum spre gară, poetul Virgil
Panait a intrat într-o mică bodegă de pe strada Lipscani, să-și cumpere o
bere, în locul în care muncitorii de la Casa Poporului se duceau în
timpul zilei după băutură și țigări. Afară era caniculă și gândul la
halba rece, cu brumă la subțioară, devenise irezistibil. Prin ușa
deschisă intra un miros vag de tei în floare care îi amintea de Mihai
Eminescu...
Bătrânul scriitor murea încet, odată cu himerele în care crezuse toată
viața lui îndelungată, de parcă trupul inert se dizolva fără putință de
împotrivire în lucrurile dimprejurul lui. Avea capul întors într-o
parte, spre fereastră, implorând lumina care se zbenguia dincolo de
geamuri, iar înserarea l-a găsit în această poziție imobilă. Uneori
stătea ceasuri întregi pe terasă, de parcă putrezea de viu, până când
lumina indecisă a zilei era inundată cu lăcomie de întunericul nopții.(...)
Lipsită de intenția de a reda marile pasiuni nebunești dintre Catherine
și Heathcliff, azi îmi propun să vă atrag atenția că afară adie un
vânticel cald, primăvăratic ce a scandalizat întreaga societate
adolescentină. (...)
Așteptăm lecția voastră de adolescență pe mail-ul redacției, redactie@monitorulvn.ro.