Puțini știu de existența minunatului poet Constantin Åžtefănescu (n.27.05.1954, Petrești, Vrancea). Trăiește în Focșani și, cu discreție maximă, evită revistele și confreriile literare. Publică rar în dauna propriului talent și a cititorilor de poezie. Astfel, a publicat volumele Sufrageria orei șaisprezece și Aproximații.

Nu numai în rapoartele meteorologice se înregistrează averse. Åži în viața reală, furtunile sunt iminente. Pe străduța liniștită a domolului azi, zvonul furtunii de mâine își poate face neinvitat apariția. Conflicte, provocări, crize de timp, situații fără ieșire, despărțiri iremediabile... ce e de făcut? Înarmați-vă cu umbrela-minune: încrederea de sine.  

Mâinile unsuroase ale doctorului au coborât pe abdomen ei alb, apoi, cu mișcări încete de parcă erau făcute din plăcere, s-au lăsat între încheieturile picioarelor. Femeia  și-a dat capul într-o parte și a simțit lichidul fierbinte al lacri-milor scurgându-i-se prin colțurile ochilor, prin adânciturile obrajilor, pe urmă atingându-i buzele cu sărătura lui, umezindu-i ușor bărbia și pânza albă peste care stătea lungită.

Într-o stare de rememorare a tuturor posibilităților unei tinereți coerente, m-am găsit amintindu-mi o secvență din țară care nu mi-a dat pace multă vreme. Nu pentru că m-ar fi marcat într-un sens dramatic, ci pentru că unele momente se petrec în chip atât de frumos, translucid și calm, încât inima nu poate cuprinde toată acea frumusețe covârșitoare și pare să se frângă pentru o clipă.
Este ca și cum timpul ar sta în loc...

După frumoasele amintiri depănate cu nostalgie în articolele precedente, acum vă propun să ne bucurăm de vacanță și să trăim prezentul mai intens decât oricând. Dar până la petreceri surpriză, șuete prelungite și cocktail la piscină, nu uitați de factorul X care poate disturba un vis frumos de vară: părinții. În lipsa programului încărcat de la școală, devorator de energie și timp, vacanța aduce pe tavă multe clipe libere, dar și ore pe care trebuie să le petreci în familie. Gura mamei și pretențiile fără sfârșit ale tatălui pot altera vacanța ideală pe care ți-ai propus-o. Fii inteligent și găsește soluții de compromis! 

Într-un dialog pe care profesorul Adrian Botez îl are cu Aurel Pop (în Luceafărul românesc, revistă on-line de literatură și cultură), acesta are următoarea afirmație: "...în umilința (și trufia mea secretă...) știu că nu eu voi fi citit, peste decenii, ci cărțile, ideile, versurile mele... rămase fără vreun nume...atașat...Åži e bine, e teribil de bine, e însuși Binele, în stare pură ! Nu, nu trebuia deloc să poarte un nume, cum zicea Sorescu..."

Tudor Z. a cunoscut-o pe Maria la ștanțe, în zona industrială a orașului. Era în anul 1985. Ceea ce nu avea să uite niciodată a fost clipa aceea când femeia s-a aplecat și prin despicătura halatului, Tudor i-a văzut pielea albă și tânără de pe pulpe. Aceea a fost flacăra iubirii care nu avea să se stingă niciodată în mintea lui. Lucra la un strung. El era inginer și trecea prin secție. După câteva zile de frământări a invitat-o în oraș.

Mi-au spus să închid ochii pentru a nu risipi efectul surprizei. (...) Un instinct supărător de insistent îmi șoptea reversul. Fel de fel de scenarii îmi fulgerau mintea; atât de sumbre, atât de întunecate, încât orice regizor de filme horror s-ar fi simțit flatat să fie autorul acelor idei...

Asistăm neputincioși la un proces lent de degradare a limbii. Datorită consumului și confortului omenirea capătă o stare de fadoare, se uniformizează, își pierde elanul și simțurile naturale ale existenței. În această ipostază limba devine un banal vehicol de comunicare, cuvintele se golesc de conținutul lor miraculos și devin simple unelte ajutătoare. Ei bine, în aceste condiții, alături de literatură, teologia rămâne o disciplină care dezvoltă limba.

În anul 2009 apărea o carte minunată, Åžapte ani spre un Tibet (Ed.Zedax, Focșani), scrisă cu farmec și nostalgie de Mariana Vicky Vârtosu. Cartea la care facem referire, scrisă uneori cu un sentimentalism exagerat întreținut de reverberația amintirilor, cuprinde de fapt jurnalul cenaclului literar Duiliu Zamfirescu din Focșani (condus de scriitorul Gheorghe Neagu) din perioada de timp 2001 - 2009.