Cu toate că pretutindeni se promovează ideea de cuplu (Dragobetele, revelionul, Crăciunul în doi și alte asemenea în care a fi împreună cu cineva este de "bon ton" ), înainte de a te implica într-o relație trebuie să te gândești cam ce înseamnă asta pentru tine. Gesturi simple și care la prima vedere trec drept o necesitate a vârstei, se pot transforma în influențe toxice sau prilejuri de a te trezi complet schimbată,  pe un drum diferit de cel stabilit inițial.  

Cu toate că trăim împreună, într-o colectivitate bine conturată și pe care o numim cu mândrie "societate", insecuritățile fiecăruia și nevoia naturală de a fi apreciat ne împing deseori să facem compromisuri, uneori dintre cele mai vădite: complimentele, liantul care ne menține relațiile, care ne asigură, cel puțin la o primă vedere, de aprobarea semenilor. Câte dintre ele sunt adevărate? Câte rămân la statutul de vorbă trecătoare? (...)

Orice critic are marea vocație polemicii. Poate aceasta este însușirea fundamentală a omului de cultură, controversa din care se naște, multi timp după moartea scriitorului, continuarea din sine, fără finitudine, a cărții care va rămâne pentru totdeauna fără un sfârșit exact. Criti-cul are o existență intelectuală dramatică, este supus tot timpul controversei, ultragiat de bigoți, contestat de impostura instituționalizată, de amatori.

Există în cartea lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii române (Ed.Cartea Românească, 2008), o argumentație care motivează cu luciditate și asprime demersul critic al autorului: "Am alcătuit un fel de repertoriu al energiilor pierdute, al situărilor greșite, al erorilor generalizate, un ghid al prejudecăților literare contemporane, al obsesiilor, al falselor concepte, al clișeelor, superstițiilor și viziunilior eronate..."

Când sunt implicată într-o conversație, interesul meu scade sau crește în funcție de interlocutor sau de natura subiectului. Cu toate că îmi păstrez o mină fascinată, o privire vie și arunc ici colo cuvinte apreciative, mintea mea o ia razna, umblând prin cele mai prăfuite cotloane și scoțând la iveală, ca o surpriză, amintiri desuete, naufragiate prin cine știe ce insule îndepărtate. Așadar, atenție la interlocutorii adolescenți!(...)

Acum doi ani, în ziua de 4 august 2009, într-un salon obișnuit din spitalul municipal Focșani, murea marele eseist Florin Paraschiv. Eram în drum spre mare, în mașină, când un prieten m-a sunat să-mi spună că Pfaif a murit. Åžtiam că era internat în spital de mai multe zile, dar, ca toți ceilalți care îl cunoștem în acea vreme, nu credeam că moartea lui va veni cu adevărat.

Milan Kundera. <<Există o imagine frumoasă în romanul lui Saul Bellow, Iarna decanului. Personajul central - decanul Corde - aude un câine lătrând sălbatic undeva. Își imaginează că lătratul acela reprezintă protestul câinelui față de îngrădirea existenței canine.(...)

Vârstele prin care trecem sunt un continuum. Copilăria se ține de mână cu adolescența și într-un fel sau altul, influențează maturitatea, pentru ca mai apoi, senectutea să privească retrospectiv la toate trei, luptându-se cu disperare să le ordoneze și să le îmbine. Capriciul de a fi mai mic sau mai mare caracterizează firile neobișnuite cu prezentul, mereu visătoare, mereu cu idealul pasului următor sau al dulcei regresii, lipsite de griji...

Editorialul La soare, prin valurile media semnat de poeta Åžtefania Oproescu și apărut în Oglinda Literară nr.116/august 2011 (primul dealtfel, după o serie de câțiva ani în care editorialul a fost susținut la un nivel recunoscut de talent, de Gabriel Funica), nu-mi oferă niciun fel de garanție că astfel de texte ar putea crește prestigiul revistei de cultură care i-a încredințat, fără nicio dezbatere, această misiune.

Fie că recunoaștem sau nu, moda dictează preocupările adolescenților. Popularitatea unei cărți, mediatizarea unui cântăreț sau recomandarea unui serial schimbă complet fața lumii mondene. Totul circulă cu viteza luminii, ca într-un carusel amețitor. Calea către succesul de masă este termenul de valabilitate. Dacă pierde frenezia imediatului, produsul scade în ochii publicului. Fenomenul nu este invincibil! Este cazul francizei "Harry Potter"(...)