Peste tot, de când sunt la modă clișeele frumos ambalate, s-a impus o atitudine generală ca atunci când se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă, să apară peste noapte și grupul criticilor cinici, cei care privesc în jur pufnind nemulțumiți, găsind totul prea comercial. (...)

Nu înțeleg! Pur și simplu nu pot pricepe cum este posibil să locuiești în vecinătatea unei familii care-și chinuie copilul, și să te faci că nu vezi! Cum poți să îți mângâi liniștit pe creștet, la culcare, propria odraslă, să-i ungi grijuliu, dimineața felia de pâine, s-o urmărești cu privirea cum pleacă sau vine de la școală când în ograda vecină, un pui de om suferă, maltratat de propriii părinți!

În 1989, copil fiind, am crezut că viața va fi roz. Anii au trecut și am constatat cu mâhnire că rozul s-a transformat încet, încet într-un portocaliu țipător, cu tente de violet și verde prăzuliu. Așa am ajuns să urăsc culoarea portocalie! Iar de curând îmi pică rău la stomac și violetul, și verdele!

Pentru că la vârsta adolescenței se visează mult și în cele mai variate culori, m-am gândit să invit astăzi o tânără artistă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a F la Colegiul Național "Unirea", Focșani. Cu bucle castanii ce-i încadrează frumos chipul, Cristina Burlacu privește optimistă spre viitor, punându-și toată încrederea în dragostea ei pentru pictură.

Pentru că la vârsta adolescenței, se visează mult și în cele mai variate culori,  m-am gândit să invit astăzi o tânără artistă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a F la Colegiul Național "Unirea", Focșani. Cu bucle castanii ce-i încadrează frumos chipul, Cristina Burlacu privește optimistă spre viitor, punân-du-și toată încrederea în dragostea ei pentru pictură.
   

Câtă durere, câtă deznădejde este în sufletul unui părinte care-și vede copilul țintuit într-un scaun cu rotile și fără să poată spune, măcar o dată, ce simte sau ce vrea? Ce poate fi în sufletul unui om care-și vede mama transformată în legumă, mereu dependentă de cineva? Cum se întoarce pe dos viața acestor oameni și a acelor "cineva", după ce ajung să poarte stigmatul neputinței...

Stabilirea din oficiu, prin estimare, a impozitelor, taxelor si contribuțiilor datorate bugetului de stat de către contribuabilii români, măsură prevăzută într-un ordin al președintelui ANAF, a trecut, din păcate, cam pe sub ușă. Consecințele acestuia sunt neînțelese de către destinatari, în aceeași măsură în care sunt neînțelese chiar de către emitentul actului normativ.

Era o zi monotonă cam de sfârșit de toamnă și început de iarnă. Primii fulgi de nea se amestecau printre ultimele picături de ploaie. Eu stăteam la fereastră și priveam la anualul tango al fulgilor de nea și la valsul stropilor de ploaie. Pe atunci, aceste două fenomene ale naturii, ninsoarea și ploaia, le credeam prietene, chiar surori. Asta până într-o zi ...

A trecut numai o zi de când m-am întors dintr-o vizită de studii din Capitala Belgiei, Bruxelles. Tot atât a trecut de când încerc să scap de gustul amar lăsat, în mod gratuit, de unul dintre jurnaliștii care m-a însoțit. În timpul celor șapte zile am fost bombardați de informații în vizitele noastre la Comisia Europenă, la Parlamentul European și alte reprezentanțe românești la Bruxelles.