Într-o dimineață de toamnă târzie, Ion se trezi nădușit. O stare de agitație îl chinuise toată noaptea și-i dădea goluri în stomacul măcinat de mâncăruri greu dige-rabile. Asta îl enerva cel mai mult, nu putea să accepte că el, ditamai directorul de instituție, ajuns în fruntea ei după atâtea și atâtea sacrificii materiale și plecăciuni care acum i se păreau scabroase, dar în fața câruia se ploconeau acum angajații și contribuabilii deopotrivă, să pară un om normal, ca toți ăilalți, ros de aceleași boli ale vârstei.

Mai ales în preajma sărbătorilor, adolescentul, rebel sau docil, se confruntă cu o stare de fapt mai mult sau mai puțin favorabilă: statul acasă, alături de părinți. În lipsa unor legături puternice, atmosfera poate varia de la plictiseală cronică la ciocniri fatale.

Înainte de 1989, și noi stăteam la coadă. La orice, inclusiv la pește. Åži acum, în 2011, stăm la coadă la orice. Inclusiv la pește, la oale, la tigăi, la ciocolată. Iar dacă se dau portocale la promoție sau la găleată, e omor... Bag seamă că nu suntem prea mult diferiți de coreeni. Ei, poate, au bani, dar nu au ce cumpăra. Noi, poate, avem ce cumpăra, dar nu avem bani. E doar o chestiune de nuanță...

Cu toate că sună incredibil, fără ca măcar să se întâmple în mod conștient, fenomenul despre care voi vorbi este foarte frecvent în luna decembrie, în special după data de 6. Atunci, din orașul cenușiu și de abia respirând sub povara vieții de zi cu zi, o scânteietoare apariție se impune în fața ochilor mei. Halucinație? Miraj? Vis?

Cum o fi, oare, să te trezești dimineața și să  constați că din "Dumezeu pe pământ" ai ajuns un terchea-berchea, de râsul tuturor? Cum o fi oare să te trezești dimineața și în loc să te dai jos din patul tău luxos, așezat în mijlocul dormitorului, cum e la modă acum, să cobori dintr-unul de metal, cu saltea tăbăcită de atâtea de persoane care înaintea ta și-au odihnit oasele?

Ieri m-am întâlnit întâmplător cu un amic pe care nu-l mai văzusem de peste jumătate de an. Ne-am invitat reciproc la o cafea și am discutat banalități. Toată întâlnirea a fost bruiată de telefoanele care-i sunau aproape fără întrerupere. Se scuza mereu că trebuie să răspundă, afacerile îi dictau existența. Convorbirile erau însă scurte, nu înțelegeai nimic din ele, doar "da"-uri și "nu"-uri.

Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia" din Focșani a găzduit un spectacol profund shakespearian, care a cunoscut un atât de covârșitor succes în trecut (la premiera din luna iulie a anului curent) încât s-a simțit nevoia reluării acestei experiențe culturale și în sezonul sărbătorilor de iarnă. Alegerea e justă căci, indiferent de anotimp și modă, "Hamlet" rămâne o piesă clasică, una dintre cele mai sensibile de altfel, din repertoriul universal.

Mă uitam la Turcescu, om grizonat, fără umor și fără zâmbet, cum zicea, alături de Gregoire Ecrivain, Dan Cristian Turturică și pedelistul Costică Canacheu, că iar o să se ia Europa de noi din cauză că nu l-au condamnat judecătorii pe Adrian Năstase. Singur și logic, avocatul Lucian Bolcaș încerca să le explice că în lipsa probelor, un judecător nu poate să condamne pe nimeni, decât dacă el însuși este lipsit de profesionalism sau corupt.

Deunăzi, stăteam pe holurile dispensarului din Sud pentru a intra la medicul de familie. Aveam nevoie de o trimitere la un medic specialist și ca să nu încurc lumea, am mers mai de dimineață la dispensar. Nu de alta, dar sunt oameni cu probleme grave și doream să nu iau prea mult din timpul pe care medicul ar fi putut să-l acorde lor.

Bugetul pe care ni-l propun guvernanții pentru 2012 arată exact ca un glob, gata să fie agățat în bradul de Crăciun. Fragil fiind, trebuie numai să-l privim. Certitudinea că se va sparge în rectificările care inevitabil îi vor urma existența programată pe timpul unui an, ne umple inima de teama zilei de mâine și ne înfurie c-am fost în stare să facem o investiție incertă, dar mai ales scumpă.