Cu toții avem câte un vis: unii pictează, alții scriu literatură, alții prezintă parada modei în oglindă, (...), dar cei mai mulți adolescenți își construiesc cu multă atenție o voce pertinentă. Sâmbătă aceasta, vă prezint un interviu cu domnișoara Amalia Giurgea, elevă la liceul cu program sportiv din Focșani.

Cu totul diferit este pusă problema într-O scrisoare pierdută, în care Zoe joacă rolul Damei de Cupă. Ea este consoarta prezidentului Zaharia Trahanache și ibovnica prefectului Åžtefan Tipătescu. Își poartă secretele sub mirobolantele portjartiere, în cel mai temut ascunziș.(...)

Ajuns pe masa primarului, dosarul lu tanti Mărioara, o bătrână handicapată din capu’ satului, avea atașat un ștraif cu o notiță scrisă de secretarul primăriei. Bătrâna necesita însoțitor și, primind aviz favorabil de la județ, Gheorghe, băiatul ei, depusese la rându-i o cerere de angajare.

În dramaturgia lui Caragiale femeile au o soartă medie, sunt soții și amante în același timp, au o condiție obișnuită și cunoscută asupra căreia au un drept imprescriptibil. În această lumină sunt înfățișate cucoana Veta cea "rușinoasă" care "nu-i d-alea", dar încă dezirabilă în timp ce-i "cosea galoanele la mondirul lui Chiriac"...

2012 este Anul Caragiale. Ca și Eminescu ori Creangă, Caragiale face parte din patrimoniul cultural românesc, se suprapune perfect peste mintea și sufletul acestui neam. 

Parfumul intim al unei confesiuni trezește curiozități, apropie oamenii și îi leagă prin relații trainice de prietenie. Alteori, mărturisirile făcute fără prea multă băgare de seamă, din alarmantul impuls al destăinuirii, nasc intrigi și în acele momente, cuvântul transmis din gură în gură se dovedește mai rapid decât orice mijloc modern de comunicare (...)

Oricât de mult aș admira spiritul tânăr, mereu efervescent, mereu exploziv, nu îmi permit să închid ochii în fața unei realități care din când în când, devine deranjantă: adulții, în toată maturitatea lor sufocantă, dovedesc uneori pasiuni și trăiri mai intense decât adolescenții. Clișeul "Ești cât de tânăr te simți!" nu merită să fie aruncat în cercul defăimător al vorbelor goale pentru că sensul lui e autentic.

În noaptea de Moș Nicolae (dacă mi-aduc bine aminte) a fost ultima oară când am făcut duș. Åži când caloriferele au dat ultima undă de căldură în camerele apartamentului. De atunci și până ieri, ne-am spălat cu apă înfierbântată pe aragaz, ne-am încălzit cu calorifere băgate în priză și am apăsat butonul de la bușon, căci tot sărea siguranța.

Odată cu lăsarea serii, frisoanele îl învăluiră dureros. Frica de a adormi și de a visa obsesiv același lucru, îl chinuia atât de tare, încât realiză cu greu că-și mușcase buzele până la sânge. Coșmarul care se repeta de câteva luni de zile îl făcuse aproape de nerecunoscut. Slăbise. Arăta neîngrijit, gălbejit și trist.

Vine un moment în viața fiecărui adolescent când presimțirea libertății îl tulbură. Instinctual, își dă seama că a crescut și că de el depinde succesul sau eșecul pașilor săi. Vine un moment când se uită la copilașii de 9-10 ani, adunați buluc pe terenul de joacă, simțindu-se pătruns de o duioșie dulce-amară. Nimeni nu a găsit un cuvânt potrivit pentru a numi tot amalgamul acesta de emoții...