Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Ministerul Educaţiei: Program naţional de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române

          Ministerul Educaţiei va derula "Programul naţional de sprijin...

„Nu-i corect să avem o ţară de repetenţi!“

Amplele proteste anunțate de sindicaliștii din învățământ dar și posibila înghețare a anului școlar bagă spaima în elevi și părinți. Nici bine nu au anunțat sindicaliștii că au în vedere adoptarea acestor măsuri că în școală s-au lansat adevărate dezbateri pe această temă. În pauze, elevii nu mai sunt preocupați de pregătirea pentru următoarea oră ci mai degrabă de dezbaterea problemelor cadrelor didactice care, în cele din urmă, ar putea să îi afecteze și pe ei într-o mare măsură. Este pentru prima dată când disperarea aproape că se citește și pe chipurile elevilor care, bulversați de tot ce se întâmplă, nu știu ce va urma pentru ei.


Discuţii pentru dezvoltarea principiilor educaţiei timpurii

Educatorii, părinții și inspectorii școlari vor lua parte, astăzi, la Inspectoratul Åžcolar, cu începere de la orele 15.00, la o activitate privind importanța curriculumului pentru educația timpurie, principii și valori în aplicarea curriculumului și domenii de aplicabilitate

Concurs pentru promovarea muzicii

Liceul de Artă "Gh. Tattarescu" va organiza, pe 29 mai, Concursul Interjudețean "Mugurii vrânceni". Preselecția pentru județul Vrancea se va derula în data de 15 mai, la sediul liceului din strada Åžtefan cel Mare. În ultimii doi ani, concursul s-a desfășurat la nivel județean.

Activităţi eco pentru elevi şi preşcolari

Elevii Åžcolii "Profesor Mihai Sîmbotin" din Cârligele au încheiat cu succes proiectele "Åžcoli pentru un viitor verde" și "Arta din Deșeuri". Tot ieri, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilelor Åžcolii și a Comunei Cârligele elevii, îndrumați de cadrele didactice, au pregătit o scenetă intitulată sugestiv "SOS Pământul!".

Simpozion naţional pe tema manualelor la Inspectoratul Şcolar

Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) se pregătește ca sâmbătă, 22 mai, să organizeze un simpozion național în cadrul căruia vor discuta despre manualele școlare din perspectiva actualei programe școlare.

Elevii de clasa a VIII-a au scăpat de emoţiile Examenelor Naţionale

Elevii de clasa a VIII-a au susținut, ieri, ultima probă din cadrul Examenelor Naționale, proba scrisă la matematică. Potrivit oficialilor din Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ), la examenul de ieri s-au prezentat nu mai puțin de 3.424 elevi, restul de 143 absentând de la această probă.

Raţionalizarea Şcolilor duce profesorii la disperare

Grigore Constantin, liderul de sindicat al FSLI Vrancea va demara un referendum în rândul profesorilor, cu privire la începerea grevei generale de pe 31 mai. Liderii vrânceni de sindicat din învățământ s-au revoltat și mai tare după ce au aflat că în scrisoarea de intenție ce urmează a fi înaintată către FMI a fost trecută și așa numita măsură de raționalizare a școlilor.

Liceul „Emil Botta“ are revistă

Reprezentanții Liceului Teoretic "Emil Botta" din Adjud au lansat, de curând, primul număr al revistei "Nota Bene". Publicația ce numără aproape 40 de pagini, cuprinde cele mai importante activități realizate de elevii și profesorii acestei unități de învățământ.

Prinţi şi prinţese cu haine ecologice

Elevii de la Centrul Åžcolar "Elena Doamna", Åžcoala "Ion Basgan" și "Duiliu Zamfirescu" au organizat o paradă a costumelor ecologice cu personaje de poveste, în cadrul proiectului "O natură curată pentru copiii lumii".Unele costume prezentate vor fi expuse în holul Casei de Cultură "Leopoldina Bălănuță" din Focșani, zilele următoare.

Elevii de clasa a VIII-a dau examen la Matematică

Elevii de clasa a VIII-a vor susține, astăzi, cea de-a doua probă din cadrul Examenelor Naționale, proba scrisă la matematică. Aproximativ 3.600 de elevi sunt așteptați să susțină acest examen ce contează la admiterea în liceu.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?