Ieri, în sala de Åedințe a Consiliului Județean a avut loc Åedința
Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Printre altele, s-a
discutat și despre situația învățământului iar inspectorul general
adjunct Stan Rogoz a dat asigurări că pe 31 mai, când va fi grevă, proba
de bacalaureat pentru competențe lingvistice se va desfășura în
condiții normale.
Grupul Åcolar "G.G. Longinescu" și-a deschis, ieri, porțile pentru a-și
prezenta în fața unui public cât mai numeros, oferta educațională. Cu
această ocazie, reprezentanții acestei unități de învățământ au pregătit
împreună cu elevii numeroase activități interesante. Pentru început,
oaspeții au fost invitați să vizioneze pelicula "Oscar et la dame rose"
ce a rulat la bibliotecă pentru ca apoi distracția să se mute în
laboratorul de chimie unde a fost organizată o sesiune de referate pe
tema "Chimia, prieten sau dușman?".
În cadrul ședinței cu directorii de licee ce a avut loc ieri, Iordache
Bostan ar fi amenințat că dacă proba de Bacalaureat într-o limbă străină
nu se va desfășura normal, directorii își pot depune demisiile. Astfel
de intimidări a făcut Bostan în cadrul ședinței de instruire de ieri.
Unul din directorii prezenți spune că tonul și cuvintele spuse de
"general" i-au luat prin surprindere pe cei prezenți.
Grupul Åcolar "G.G. Longinescu" din Focșani își deschide, în această
dimineață, porțile pentru elevi, părinți, bunici și curioși. Începând cu
orele 9.00 ale dimineții conducerea acestei unități de învățământ va
pregăti o suită de activități menite să atragă atenția elevilor de clasa a
VIII-a.
Elevii Åcolii cu clasele I - VIII din Nistorești au prezentat
comunității locale și oaspeților "Lada de zestre", în cadrul proiectului
educațional "Tradiții și obiceiuri vrâncene". Parteneriatul inițiat
împreună cu Grădinița cu Program Normal din Odobești a beneficiat și de
participarea elevilor și a cadrelor didactice de la școlile din Vetrești
-Herăstrău, Brădet și Românești.
Elevii de clasele I - VIII au, de ieri, în meniul din pauza mare, pe
lângă tradiționalul corn cu lapte, și un măr. Contractul de livrare a
fructelor a fost semnat de Consiliul Județean în baza unei licitații
organizate în prealabil cu mai mulți producători autohtoni.
Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" a găzduit, ieri, un seminar
dedicat săptămânii europene a IMM-urilor 2010. Desfășurat sub motto-ul
"Devin un campion al afacerilor", simpozionul i-a reunit pe elevii
implicați în activitatea Firmelor de Exercițiu de la unitatea de
învățământ focșăneană, alături de reprezentanții catedrei Ariei
Curriculare Tehnologii și de o serie de parteneri sociali.
Casa de Cultură a Sindicatelor "Leopoldina Bălănuță" va deschide astăzi,
la ora 10.00, ediția a XXVIII-a a Stagiunii Teatrale a Elevilor
Vrânceni STEV. De azi și până vineri, 28 mai, pe scena Casei de Cultură
vor urca elevii talentați de la nouă licee din județ.