Membrii asociației "Potpourri" intră în vacanță însă nu înainte de a se mai întâlni, săptămâna viitoare, cu iubitorii de cursuri non - formale. Luni și miercuri, tinerii se vor mai putea vedea la sediul Direcției de Cultură cu Adrian Å¢iglea, cel care a inițiat acest club. Tinerii vor purta discuții pe toate cele patru module.
Copiii romi dar și cei din grupuri dezavantajate, care au abandonat școala, au dreptul la a doua șansă în educație. Inspectoratul Åcolar Județean (ISJ) Vrancea va lansa, în data de 2 august, pentru al doilea an consecutiv, programul "Toți la grădiniță, toți la clasa I".
Peste o mie de absolvenți de liceu care nu au promovat în cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului, sunt așteptați să participe la sesiunea din toamnă a examenului maturității. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea, la a doua sesiune s-au înscris 1.160 candidați.
Un cadru didactic a fost eliminat de la examenul de Titularizare, ieri,
după ce supraveghetorii l-au prins cu mai multe fițuici. Este vorba
despre un dascăl care a susținut examenul în vederea ocupării unui post
de educator, la Centrul de la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi". Potrivit
reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean, acesta a fost surprins
în timp ce încerca să se inspire în redactarea tezei din mai multe
foițe pe care le ținea ascunse.
Un grup de șapte elevi vrânceni a participat, în perioada 21 - 28 iunie, la Tabăra de creație "Poiana Pinului" din Buzău și s-a întors încărcat de premii. Elevii au învățat să modeleze obiecte ceramice, au interpretat piese de teatru și chiar dacă sunt în vacanță, au rezolvat probleme de matematică într-un mod distractiv.
Vrâncenii se pot distra la nuntă sau botez în sălile de sport aflate în
administrarea unităților de învățământ. Ca și cum ar fi terminat reforma
din sistemul educațional, ministrul Educației Cercetării Tineretului și
Sportului a dat un ordin care prevede că aceste evenimente, dar și
altele, care nu au nicio legătură cu actul educațional, pot fi găzduite
în sălile în care elevii practică orele de sport, evident în schimbul
unei sume de bani.
Toți cei 11 absolvenți de clasa a VIII-a care s-au înscris în cea de-a doua sesiune a repartizărilor computerizate și-au găsit un loc la liceu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean, doar 11 absolvenți de gimnaziu și-au depus fișele de înscriere, iar acum toți sunt liceeni cu acte în regulă.
Echipa din cadrul Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea, însărcinată cu organizarea examenului de Titularizare a cadrelor didactice, se va întâlni, astăzi, într-o ședință tehnică în vederea punerii la punct a ultimelor detalii.
Cea de-a doua repartizare computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a are loc astăzi, potrivit calendarului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS). Ultima repartizare computerizată va avea loc în intervalul 1-10
septembrie.