Mai mulți conductori de tren au acceptat bani de la călătorii care se deplasau fără a avea bilet, pentru ca apoi să îi dea pe mîna polițiștilor. Potrivit polițiștilor Transporturilor Feroviare (TF) Vrancea, de la începutul anului s-au înregistrat 20 de astfel de cazuri. În urma acțiunilor de patrulare efectuate de polițiștii TF prin trenuri, au fost identificați 196 călători f
Spectacolul de balet "Lacul Lebedelor" este tot mai aproape de publicul focșănean. Întrucît reprezentația ce va avea loc mîine, începînd cu ora 20.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, a stîrnit interesul focșănenilor, organizatorii au pregătit o surpriză elevilor, studenților și pensiona-rilor. Pentru aceștia, prețul unui bilet a fost redus la 50 lei față de 100, d
Vrînceanul Mircea Cristinel Tulbure a apelat la Organizația Internațională pentru Deces Paternal din Franța, pentru a elucida împrejurările în care a decedat soția sa, în ianua-rie 2004, imediat după ce a dat naștere unei fetițe. El a trimis medicilor francezi documente care descriu cum s-a produs decesul soției sale, Daniela. "Am trimis la Organizația Internațională pentru Dece
Åžtefan Moscu este candidatul PSD la primăria comunei Cîrligele. Primar din 1996, Moscu vorbește puțin și face multe. În 2004 și-a stabilit să realizeze 10 proiecte și se poate lăuda că în 4 ani a dus la bun sfîrșit 23. În perioada 2008-2012 își propune să realizeze 16 proiecte. Ambițios, cu reale calități de manager, Åžtefan Moscu nu a stat cu mîna întinsă pentru a i se
Polițiștii comunitari păzesc nu mai puțin de 25 de instituții publice și societăți comerciale focșănene. Anul acesta nu a început însă foarte bine pentru polițiștii comunitari. Asta pentru că o parte din societățile la care asigurau paza au renunțat la serviciile lor din cauza tarifelor prea mari. Reprezentanții Poliției Comunitare susțin că tarifele pe care le practică sî
Fetele și băieții care vor să îmbrățișeze cariera militară au acum o nouă șansă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, Academia Tehnică Militară din București scoate la concurs 45 de locuri la Unitatea Specială de Avioane, din care 4 la Aeronave și Motoare de Aviație, 2 locuri la Echipamente și instalații de aviație
Campania electorală pare să se fi transformat, pentru unele partide, într-o competiție privind utilizarea unor mijloace de persuasiune cît mai neortodoxe. PNL și PD-L fac liste cu candidații PSD la alegerile locale și le dau instituțiilor publice pe care le controlează. Funcționarii publici acționează astfel la comandă politică încercînd să șicaneze în orice fel cu putință ac
Căminul de bătrîni din Focșani a fost vizitat sîmbătă de elevii de clasele a IV-a, a V-a și a VI-a de la Åžcoala din Vînători. Vizita co-piilor i-a bucurat nespus de mult pe cei 9 bătrîni care locuiesc în Cămin. Elevii din Vînători nu s-au dus în vizită cu mîna goală, ci încărcați cu daruri și flori. Gazdele i-au poftit apoi să viziteze Căminul. Potrivit Teodorei Prisec
Clubul Rotary din Vrancea și-a reluat acti-vitatea după o pauză de circa 8 ani. Ceremonia de Chartare a Clubului Rotary Focșani Varana va avea loc vineri, 18 aprilie, la Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia". Chartarea clubului înseamnă o ceremonie desfășurată într-o succesiune strictă, cu respectarea tuturor etapelor și normelor interne, prin care se acordă recunoașterea oficial
Mănăstirea Dălhăuți, din comuna Cîrligele, va avea curent electric. Conform primarului Åžtefan Moscu, lucrările vor fi gata peste cîteva săptămîni și au costat aproximativ 600 mii de lei. O parte din suma necesară efectuării acestei investiții a fost alocată prin Hotărîre de Guvern, iar o altă parte a venit din sponsorizări. "Ne-a ajutat cu banii omul de afaceri Liviu Jitea.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page