Recuperarea economiei mondiale a stimulat extinderea companiilor din
industria IT, printre locațiile vizate în ultimele luni de marile
companii din domeniu numărându-se România, Australia, Brazilia sau
Dubai.
Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Învierea
Domnului Iisus Hristos și se termină în duminica următoare, numită
Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma). Pentru creștinii ortodocși,
Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se
termină după cincizeci de zile de la Paște, la Pogorârea Sfântului Duh
(Rusaliile).
Poliția Rutieră a înregistrat cu 40 de accidente rutiere grave mai puțin
față de aceeași perioadă a anului trecut, scăderi înregistrîndu-se și
la numărul persoanelor decedate, cu șapte mai puțin, și a celor rănite
grav, cu 30 mai puțin, informează un comunicat al IGPR.
Un bărbat a murit la spital, după ce fusese rănit în unul dintre cele
două atentate sinucigașe comise luni dimineață la metroul din Moscova,
ridicînd bilanțul la 40 de morți, a anunțat, vineri, Ministerul rus al
Sănătății.
Conservatoarea Liliana Mincă și-a depus, vineri, la Biroul Electoral
Municipal, candidatura din partea Alianței PSD+PC pentru Colegiul 19
Camera Deputaților din Capitală. Înainte de a-și depune candidatura,
Liliana Mincă a mărturisit că este emoționată și nu vrea să-și
dezamăgească familia, alături de care, de altfel, a venit la BEM.
Departamentul de Sănătate și Familie al PSD a solicitat, vineri, demisia
actualilor guvernanți, criticînd majorarea prețurilor la medicamente.
"Guvernanții spun că scumpirea va fi mică, 6-7%, în realitate, Dumnezeu
știe cît vom scoate în viitor din buzunare.
O tînără din Vidra a plecat de acasă în urmă cu un an și două luni și de
atunci nimeni nu mai știe nimic de ea.În timp ce Cristina Nedeloiu este dispărută, Ana-Maria H., de 16 ani din
județul Bacău, care fusese dată în urmărire, a fost identificată la
Adjud.
Medicii verterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor (DSVSA) au desfășurat, în cursul acestei
săptămîni, mai multe controale în tîrgurile de animale unde au aplicat
mai multe amenzi în valoare totală de 1.200 lei.