Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800

andrei.manea

Contact:

Din căruţă la spital

Vasile Chetreanu, 63 de ani, din Vr

Primarul Mărăşeştiului preferă Slobozia Bradului

Deși in Mărășești există patru școli generale, un liceu și mai multe grădinițe, primarul orașului Mărășești a preferat să meargă la Slobozia Bradului unde a participat la inaugurarea școlii din Cornetu. Contactat telefonic de reporterii noștri, Emilian Brașov a declarat că, chiar dacă nu a participat la deschiderea anului școlar in orașul pe care il păstorește a avut grij

Afaceri

Euro Barter Business Rom

Lovit cu b

Toma Cozma a, de 33 de ani, din Nistorești, a fost internat la Spitalul Județean, după ce a fost lovit cu o bită in cap de către un necunoscut. Agresiunea a avut loc după o discuție contradictorie cu agresorul.

Primăriile din judeţ luate la ochi de prefect

Prefectul George Băeșu a dispus un amplu control la primăriile din orașele vrincene, in scopul inventarierii lucrărilor de investiții incepute imediat după 1990. Primul control se va desfășura la Primăria municipiului Focșani, unde, de altfel, se derulează cele mai mari investiții din județ. George Băeșu a declarat reporterilor noștri că verificarea va fi făcută de specialiști

Şcolile şi-au deschis porţile pentru cei 60.000 de elevi

Ieri, și-au deschis porțile pentru noul an de invățămint, toate școlile și grădinițele din județ. Ele au fost luate cu asalt de către elevii sau copiii pregătiți să o ia de la capăt cu cartea. Toată lumea, indiferent de virstă, a fost cuprinsă de emoții, cei mai afectați fiind părinții ai căror copii au pus pentru prima dată ghiozdanul in spate. Aceleași emoții le-au avut

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?