Cele patru instanțe de judecată din Vrancea au fost deschise publicului luni, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile. Potrivit reprezentanților acestora, instanțele vor fi deschise și în zilele următoare.
Judecătoriile și Tribunalul Vrancea vor funcționa, în ciuda condițiilor meterologice. "Nu avem nicio dispoziție în sensul restrângerii activității".
Laurențiu A., de 22 de ani, din Golești, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, care îl acuză de comiterea unei fapte de furt.
Un cioban din Urechești a fost trimis în judecată deoarece a lăsat oile și caprele să pască pe un teren unde pășunatul era interzis.
Fiecare dintre magistrații Judecătoriei Focșani au avut de soluționat, în 2013, peste o mie de dosare. Pe rolul instanței au fost 21.466 de cauze, marea majoritate civile.
Judecătoarea Anca Mihaela Trofin va mai rămâne la cârma Judecătoriei Focșani, alături de colega sa Mariana Grădinescu, chiar dacă a promovat concursul pentru a activa la Tribunalul Vrancea.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page