Cazierul taximetriștilor nu trebuie să conțină mențiuni care să arate că ei au săvârșit infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, contra vieții, sănătății și integrității corpororale, privind traficul și consumul de droguri, contra integrității sexuale, prevede o ordonanță a Guvernului.
Luni, deși valorile termice vor marca o ușoară creștere față de zilele precedente, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de rece, geroasă mai ales dimineața în sud și sud-est, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
n piețe și magazine, brazii se vând la prețuri între 20 și 3.000 de lei, însă, pe lângă aceste oferte, pe site-uri au apărut anunțuri prin care diverse persoane își scot la vânzare chiar bradul crescut în curte.
Luna plină va fi vizibilă pe cer de Crăciun, marcând astfel un moment inedit, care nu s-a mai produs în ultimele patru decenii, informează site-ul huffingtonpost.com.
Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis pe șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Neaga, și a anunțat că societatea de administrare a rețelei de drumuri va fi reformată și va avea management privat.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page