andrei.manea

Bătrânul scriitor murea încet, odată cu himerele în care crezuse toată viața lui îndelungată, de parcă trupul inert se dizolva fără putință de împotrivire în lucrurile dimprejurul lui. Avea capul întors într-o parte, spre fereastră, implorând lumina care se zbenguia dincolo de geamuri, iar înserarea l-a găsit în această poziție imobilă. Uneori stătea ceasuri întregi pe terasă, de parcă putrezea de viu, până când lumina indecisă a zilei era inundată cu lăcomie de întunericul nopții.(...)

La sfârșitul acestei săptămâni, la Adjud, va fi sărbătorit poetul filocalic Constantin Ghiniță. Acesta a murit în urma unui infarct, în ziua de 29 decembrie 2008, în biroul pe care poetul îl avea la Casa de Cultură din orașul Mărășești. Avea 62 de ani. L-au descoperit răsturnat în scaun, cu o mână întinsă pe spătarul din lemn de parcă brațul stătea să se întindă după cafeaua pe care nu apucase să o bea...

Cineva m-a întrebat odată care ar fi însemnătatea poeziei, eram în munți și i-am răspuns, îmi amintesc exact, ei bine, prietene, trupul poeziei ar putea să refacă puritatea și candoarea locurilor terestre de la începuturile omenirii, pline de iarbă. Privită în acest fel, poezia ar părea că are trăsăturile sângeroase ale mitologiei, energia misterioasă a cunoașterii, insolita inspirație a începuturilor plenare.

Sava Francu a fost un epigramist de excepție, elegant, superior, răspândind împrejuru-i acel aer aristocratic al ființei neobișnuite. Epigrama este una dintre sinecdocile cele mai cunoscute ale nobleții. Atunci când ironia se va fi sfârșit, condiția umană va împietri în propria înțelepciune, se va mortifica. Privilegiul ironiei le dă oamenilor o natură dramatică, în luptă istovitoare cu propria conștiință.

Privind-o pe stradă, în piețe, în gară, în instituții, la cumpărpturi, oriunde, societatea românească pare una obosită, uzată, exersează farmecul discret al abandonării. Ai impresia că toți vorbesc la telefon deodată și, în mod paradoxal, nici nu se ascultă unii pe alții. Cei douăzeci de ani de tranziție, de căutări febrile ale sensului pe care îl are libertatea, își fac efectul asupra generațiilor mature.

Sâmbătă, 30 aprilie, marele scriitor argentinian Ernesto Sábato a murit în locuința sa din Buenos Aires. Peste o lună de zile ar fi împlinit 100 de ani. În amintirea lui să rescriem una dintre marile lui fraze în care se adresează lui Dumnezeu, în care geniul său propriu reprezintă ofranda adusă Creatorului.