andrei.manea

Milan Kundera. <<Există o imagine frumoasă în romanul lui Saul Bellow, Iarna decanului. Personajul central - decanul Corde - aude un câine lătrând sălbatic undeva. Își imaginează că lătratul acela reprezintă protestul câinelui față de îngrădirea existenței canine.(...)

Editorialul La soare, prin valurile media semnat de poeta Åžtefania Oproescu și apărut în Oglinda Literară nr.116/august 2011 (primul dealtfel, după o serie de câțiva ani în care editorialul a fost susținut la un nivel recunoscut de talent, de Gabriel Funica), nu-mi oferă niciun fel de garanție că astfel de texte ar putea crește prestigiul revistei de cultură care i-a încredințat, fără nicio dezbatere, această misiune.

Este vară și uneori îmi place să mă las în voia naturii vegetale. Așa încât, mi se pare potrivit să redau un text simplu și frumos primit de la Teodora, cu ceva timp în urmă.
 

Există în Memoria vegetală scrisă de Umberto Eco, următoarea afirmație: "Dacă experiența cărții vă intimidează încă, puteți începe fără teamă să citiți cărți la toaletă. Veți descoperi că și voi aveți un suflet." Aș atribui această ironie subtilă, mai dgrabă, celor care publică texte de literatură on line, în format electronic, ascunzându-și în acest fel fața, experiența și forța bibliografică. Orice s-ar spune, chiar și cu argumente care să susțină povestirea electronică, literatura scrisă pe suport vegetal rămâne să susțină fiziologia delicată a artei, inspirația hieroglifică a metaforei, păstrarea simbolurilor.

Doamna Frida Hassler se plimba neliniștită prin biroul micului ei hotel de pe Stresemann-Ufer din Mainz, cu vedere spre Rin și îi aștepta pe cei doi inspectori de la comisariatul fiscal care își anunțaseră vizita prin telefon. Din când în când dădea perdele grele din catifea la o parte și privea înspre golful Strosser în care erau adăpostite amabarcațiunile vopsite în culori stridente. Afară era vară și ulmul uriaș din dreptul pontonului strălucea în lumina soarelui. Doamna Hassler trecuse de șaizeci de ani și moștenise afacearea, în mod cu totul neașteptat, de la soțul ei care murise într-un accident de mașină.

Pescuitul rămâne, totuși, o poveste frumoasă de vară. Fizionomia pescarului îl pune pe acesta în mijlocul aventurii. Pescarul are un temperament mirabil care camuflează plictiseala, este plin de vitalitate, grandilocvent, gata să exacerbeze în chip simpatic realitatea, este legat de fantasmele aventurii lui, are o naturalețe fizică în stare să te cucerească, singurătatea și izolarea îi dau însușiri misterioase după care suspină firile delicate. Pescarul îți poate jura că are capacitatea să asculte peștii în apă (...)