andrei.manea

Să ne lămurim, atunci când invocăm (cu candoare) iluziile noastre în legătură cu așteptările literare, ne referim la o serie de scriitori care, prin valoarea lor, nu ne-ar înșela niciodată extazul spiritual și beatitudinea intelectuală. În limitele unei logici sumare bazată pe înțelegere, dorim să evităm fanatismele de tot felul, meschinăriile de grup, neînțelegerile cauzate de apariția unor suspiciuni, marile constrângeri ale mediocrității.

Orașul, ca-ntr-un asediu, este înconjurat de supermarket-uri și depozite. Aproape orice stradă care iese din târg dă într-un depozit. Se vinde și se cumpără orice, în fiecare zi, în aglomerție. Mașini, oameni și calabalâcul nesfârșit al mărfurilor în serie. Caruselul transferului de bani ignoră timpul natural, fraged al omului. Comerțul dă substanțialitate și grandoare capitalismului.

În ziua de 08.09.2009, la malul mării, la Mangalia, unde în fiecare an își căuta îndepărtatele reverii ale tinereții, poetul Ion Panait murea ca un albatros în brațele protectoare ale doamnei Zizi, în complicitate cu tragicul lui destin. Puțini știu că într-o perioadă în care viața lui Ion Panait era supusă la încercări grele, (...) doamna Zizi a fost îngerul lui salvator.

Orice critic are marea vocație polemicii. Poate aceasta este însușirea fundamentală a omului de cultură, controversa din care se naște, multi timp după moartea scriitorului, continuarea din sine, fără finitudine, a cărții care va rămâne pentru totdeauna fără un sfârșit exact. Criti-cul are o existență intelectuală dramatică, este supus tot timpul controversei, ultragiat de bigoți, contestat de impostura instituționalizată, de amatori.

Există în cartea lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii române (Ed.Cartea Românească, 2008), o argumentație care motivează cu luciditate și asprime demersul critic al autorului: "Am alcătuit un fel de repertoriu al energiilor pierdute, al situărilor greșite, al erorilor generalizate, un ghid al prejudecăților literare contemporane, al obsesiilor, al falselor concepte, al clișeelor, superstițiilor și viziunilior eronate..."

Acum doi ani, în ziua de 4 august 2009, într-un salon obișnuit din spitalul municipal Focșani, murea marele eseist Florin Paraschiv. Eram în drum spre mare, în mașină, când un prieten m-a sunat să-mi spună că Pfaif a murit. Åžtiam că era internat în spital de mai multe zile, dar, ca toți ceilalți care îl cunoștem în acea vreme, nu credeam că moartea lui va veni cu adevărat.