andrei.manea

Într-o seară din vara anului 391 bătrânul Demetrius Aristarchus stătea liniștit între coloanele de marmură albă ale Bibliotecii din Alexandria și privea marea.

Pentru marea și încântătoarea poveste a vieții mele, când eram mic de tot și târgul de atunci mi se părea o mare cetate cu palate misterioase.

Într-o carte de convorbiri, scriitorul argentinian Jorge Luis Borges spunea, gândindu-se la sine: "Cred că unui poet toate lucrurile îi sînt date pentru a fi transformate în poezie.

Există o înțelegere bună a locurilor în care ne-am născut, în care palpită un sentiment religios. Frumusețea lor pură se consumă etern, într-o îndepărtare nedeterminată, spre care orice parcurs nu are o finalitate banală. Am în bibliotecă un tablou de toamnă târzie, de mărime obișnuită, semnat de doamna Zaiț Marga Doina și pe care familia mi l-a dăruit cu o afecțiune candidă în anul 1998.

Pe data de 28 septembrie a.c. s-au împlinit șapte ani de la moartea scriitorului Corneliu Fotea (n.08.08.1941, Voinești, Iași). La data morții, 28.09.2004, avea doar 63 de ani. A scris, printre altele, Nopți fără Caterina (1982, povestiri), Erian (2001, poem)  și Adio, domnu’Eminescu (roman, nepublicat).

Într-un eseu superb care circulă pe internet la pagina Scriitori vrânceni contemporani, "Semnificația metafizică a florii în creația eminesciană", autorul acestuia, profesorul Florinel Agafiței, face următoarea afirmație: "La Eminescu metafora cea mai clară, care exprimă lumea relativă ca simbol al Absolutului, este floarea..." (...)