În fiecare lună peste 700 de pacienți apelează la servicii oncologice din cadrul rețelei de clinici Gral Medical.
La data de 16 octombrie a.c., ora 14.30, pe DN 2N, în comuna Dumbrăveni, polițiștii l-au depistat pe Z. Manuel, de 22 ani, din comuna Tîmboiești, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Astăzi, 17 octombrie (vineri-n.r.), Poligonul Smârdan a găzduit ceremonialul de încheiere a exercițiului multinațional "Danube Express 14".
Se face un sos marinat din ulei, vin, piper, sare, coriandru, usturoi, boia și se lasă carnea la marinat timp de 24 de ore.
Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sunt în plină campanie de realizare a controalelor în teren pentru ca fermierii să poată primi subvențiile aferente anului 2014.
La data de 15 octombrie a.c., ora 18.00, polițiștii focșăneni l-au reținut pe M. Leonard, de 50 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Focșani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page