Casa unei femei din satul Runcu, comuna Popești, a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de joi, 9 iunie.
Liceul Teoretic "Duiliu Zamfirescu" din Odobești a fost gazda etapei județene a concursului național pe teme de educație rutieră.
Fiecare părinte își trimite copilul în fiecare zi la școală, dar dacă acesta ajunge la unitatea de învățământ nu mai știe.
În perioada 30 mai-05 iunie a.c., polițiștii vrânceni au continuat activitățile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care au aplicat mai multe sancțiuni.
Ieri dimineață, în jurul orei 3.30, un tânăr de 20 de ani, din orașul Panciu, care nu poseda permis de conducere, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a lovit un stâlp de beton.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page