Ediția: Sâmbătă 25 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Sâmbătă 25 ianuarie 2025 Nr. 6800

andrei.manea

Contact:

Proiect de sute de mii de euro, la un pas de a fi pierdut

Casa Corpului Didactic "Simion Mehedinți" din Focșani riscă să piardă un proiect important din pricina unei chichițe în legislație. Janet Popoiu, directorul acestei instituții a tras un semnal de alarmă în acest sens chiar la ultima ședință de Colegiu Prefectural.

Întâlnire între şcolari şi preşcolari la Liceul Pedagogic

Elevii clasei a IV-a step by step de la Liceul Pedagogic "Spiru Haret" și-au dat întâlnire, marți, cu preșcolarii grupei pregătitoare A în cadrul unei activități desfășurate cu prilejul "Zilelor Liceului". Copiii au socializat și au realizat mai multe desene pe care le-au expus apoi în holul unității de învățământ.

„Îşi mai descreţeşte lumea fruntea, după atâtea probleme“

Vrâncenii abia așteaptă ziua de 1 Mai, pentru a se putea relaxa la iarbă verde, în mijlocul naturii. După ce au muncit o săptămână întreagă pentru a-și asigura cele necesare traiului de zi cu zi, oamenii vor să se relaxeze preț de câteva ore, în compania fa-miliei sau a prietenilor. Președintele Marian Oprișan și Partidul Social Democrat Vrancea s-a gândit la ei. Vor organiza pe 1 Mai, cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, o petrecere în Crângul Petrești. Reporterii "Monitorul de Vrancea" au stat de vorbă cu oamenii și i-au întrebat ce părere au despre organizarea unor astfel de manifestări. Toți s-au bucurat că vor avea unde petrece de 1 Mai. Ei spun că toate partidele politice ar trebui să organizeze astfel de manifestări. Åži fiindcă Marian Oprișan este singurul care s-a gândit la ei, îl felicită și îi cer să mai organizeze astfel de evenimente și cu alte ocazii. 

Premiaţi la Concursul de Matematică „Speranţe“

Patru dintre elevii participanți la concursul de matematică "Speranțe", organizat în județul Bacău, au reușit să obțină locul I.Concursul de Matematică "Speranțe", care a avut loc în perioada 23 - 25 aprilie în localitatea băcăuană Comănești, a reunit 460 de elevi de clasele III - XI din județele Bacău, Suceava, Bistrița, Neamț, Tulcea, Iași și Vrance

Finala disputată pe ringul de dans

Elevii de la patru licee din Focșani se vor înfrunta, astăzi, pe ringul de dans de la Extrem în cadrul finalei "High - School Contest". Cei interesați de acest concurs distractiv pot afla mai multe informații accesând http://tarby-live.blogspot.com/ sau site-ul oficial al Clubului Extrem, la adresa www.clubextrem.ro.

Premii pentru elevii vorbitori de franceză

Eleva Mihaela Boldeanu, din clasa a VII-a a Åžcolii "Duiliu Zamfirescu", a obținut locul I la prima ediție a Concursului Internațional "Orthofrancais". În cadrul Concursului Internațional de Ortografie și Dificultăți ale Limbii Franceze, elevii vrânceni au obținut rezultate dintre cele mai bune.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?