Colegiul Național "Unirea" anunță redeschiderea unei noi runde de cursuri de tip DELF și DALF. Cei dornici să obțină Diploma de studii de Limbă Franceză sau Diploma de studii aprofundate de Limbă Franceză se pot înscrie începând de sâmbătă, 15 mai până marți, 15 iunie.
Cadrele didactice interesate de problemele de mediu au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o sesiune de comunicări științifice intitulată "Importanța înțelegerii și protejării mediului înconjurător prin toate mijloacele de care dispunem"
La nivelul județului Vrancea, pentru cei 3.600 viitori absolvenți de clasa a VIII-a au fost puse la dispoziție 3.600 de locuri în unitățile de învățământ liceale, în 120 de clase. Timp de o săptămână, liceele din județ își prezintă oferta educațională pentru anul școlar 2010 - 2011, în cadrul unui târg organizat la Inspectoratul Åcolar Județean. Sute de elevi sunt așteptați să consulte oferta de licee, astfel încât să facă alegerea cea mai potrivită.
Elevii Liceului "Emil Botta" din Adjud au câștigat concursul "Vacanța mea în Europa" ediția a II-a. Organizat pe scena Teatrului Municipal "Maior Gh. Pastia", la inițiativa Consiliului Județean și a Consiliului Județean al Tinerilor, concursul a reunit 14 licee din județ la manifestarea dedicată Zilei Europei.
Un grup de preșcolari ai Grădiniței nr.2 din Focșani a mers, vineri, la Popești în cadrul unei acțiuni de promovare a culturii și tradițiilor populare intitulată "Drag mi-e cântecul și jocul". Peste 50 de copii au poposit la Căminul Cultural unde au fost întâmpinați de preșcolarii Grădiniței nr.1 din localitatea gazdă.
La Biblioteca Județeană "Duiliu Zamfirescu" s-a lansat, în premieră, un program de lectură adaptat special copiilor cu deficiențe și celor defavorizați. "Biblioterapie pentru suflet" s-a lansat la sfârșitul săptămânii printr-o acțiune intitulată sugestiv "Europa - Casa Mea" și prin intermediul căreia bibliotecarii au dorit să marcheze, în avanpremieră, ziua de 9 mai, Ziua Europei.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page