Preșcolarii adjudeni, dar și cei din localitățile limitrofe au participat, ieri, la concursul "Micii sportivi", ei având ocazia să-și demonstreze talentele în ale sportului.
Președintele Federației "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, s-a întâlnit ieri, la Åcoala "Mihail Armencea" din Adjud, cu foștii colegi de liceu, după 50 de ani de la absolvire. În 1961, când Isvoranu era elev, școala adjudeană era liceu, având titulatura "Åcoala Medie Mixtă de 11 ani" din Adjud.
Ionuț N., în vârstă de 25 de ani, din Pufești, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta, împreună cu doi prieteni, a sustras în luna aprilie a acestui an, mai multe bunuri din locuințele a două părți vătămate.
Un copil de numai 2 anișori, din Ruginești, a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Adjud, după ce s-a intoxicat cu flubendazol.
Consilierii locali ai municipiului Adjud au hotărât să nu se mai încaseze taxă de pășunat, dar se va întocmi un plan de întreținere și îmbunătățire a pajiștilor pe anul 2011.
Marcel C., în vârstă de 34 de ani, din comuna Butea, județul Iași, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, împotriva sa fiind formulată plângere prealabilă.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page