Furtul din supermarketuri a luat o amploare destul de mare în ultima perioadă. Tot mai mulți adjudeni își îndeasă în pantofi, pantaloni, buzunare, și sub bluze diferite produse, de la creme de față, la produse alimentare și mezeluri.
Un bărbat din Homocea a fost adus în fața instanței din Adjud pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Inculpatul nu este la prima abatere de acest gen, dar avocata apărării a reușit să obțină de la instanța de judecată o aprobare pentru efectuarea unei expertize medico-legale.
Construirea unui supermarket în vecinătatea pieței Adjud a atras nemulțumirea tarabagiilor din zonă. Spațiul pe care se va construi supermarketul este, încă din 1992, parcare publică. În urmă cu ceva timp a fost ocupat de tarabagii, ale căror afaceri sunt acum puse în pericol.
"Toamna Culturală Adjudeană", va fi organizată de Primăria municipiului Adjud, împreună cu Casa de Cultură "Tudor Vornicu" în perioada 21-26 octombrie. Evenimentul se află la cea de-a 24-a ediție, fiind o tradiție de toamnă a locuitorilor din zonă. Bugetul restrâns a făcut ca evenimentul "Toamna Adjudeană", de anul acesta, să nu mai fie realizat cu atâta fast ca în anii precedenți.
Biblioteca Municipală este vizitată, în ultima perioadă, de un număr mare de persoane, în special elevi ai școlilor și liceelor din Adjud. Dacă în trecut termenul de bibliotecă era subiect "tabu" pentru adolescenți, odată cu schimbarea mentalității populației și a dorinței tinerilor de a cunoaște mai multe informații din diferite domenii, această instituție a devenit "loc de pelerinaj".
Vremurile de criză necesită măsuri de criză. Tot mai mulți adjudeni își
"înnoiesc" garderoba cu haine second-hand. Scăderea salariilor și
creșterea prețurilor din ultima perioadă i-au făcut pe adjudeni să-și
regândească bugetul, apelând la soluția hainelor la mâna a doua. În
fiecare vineri, oborul din piața Adjud este luat cu asalt de cei care nu
vor să cheltuiască o avere pe îmbrăcăminte. Prin vrafurile de haine ce
se revarsă pe mese și chiar pe jos, adjudenii pot să găsească tot ce-și
doresc. Iar dacă se tocmesc cu vânzătorii oacheși, cu mustață și
pălării, sau cu consoartele lor cu rochii multicolore, pot obține
reduceri substanțiale.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page