Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

andrei.manea

Contact:

Studenții de zece au absolvit!

Proiectul Universitatea de Vară pentru Elevi SummerIS, Ediția a II-a luat sfârșit. Reunind pentru 10 zile, 150 de elevi din toată România, acesta s-a dovedit a fi un real success, prin atingerea scopului propus.

Puterea portocalie gafează în continuare

Una din ultimele bâlbe caracteristică specialiștilor portocalii este cea de la Institutul Național de Statistică. Un purtător de cuvinte portocalii, anunță pe toate posturile de televiziune că nu este obligatorie menționarea CNP pentru persoanele recenzate, iar ulterior șeful instituției îl contrazice, tot pe posturile de televiziune.

Ziua Regelui Mihai

În decursul istorie sale, România a fost condusă de mari personalități care într-un fel sau altul și-au pus amprenta pe destinul acestei țări.Conjucturile istorice diferite în care au trăit, măsurile dispuse la anumite momente, unele chiar cruciale, sacrificiile personale făcute, au avut menirea de a le indivi-dualiza și personaliza, rămânând în conștiința populară pentru vecie.

Preşedintele acuză din nou Poliţia

Aproape de fiecare dată când apare un eveniment violent provocat în oricare județ al țării, presa audio-vizuală dezbate subiectul pe larg, dezbateri la care participă fel de fel de specialiști, care critică, uneori pe bună dreptate, organele abilitate ale statului. În situațiile de acest gen, apar purtători de cuvând "gen Ciocan", care încearcă, de multe ori fiind penibili în explicațiile lor, să disculpe instituția poliției.

Guvernanţii actuali sunt pe punctul de a distruge Poliţia română

Prestația jalnică a actualilor reprezentanți ai Mnisterului Administrației și Internelor, în frunte cu ministrul, fac în continuare deliciul presei și al cetățenilor acestei țări.
La televiziuni, vedem permanent discursuri agramate, extrase parcă intenționat din operele de mare valuare ale lui Caragiale, (...)

RESPONSABILITATEA PREŞEDINTELUI ATUNCI CÂND ÎNCALCĂ DISPOZIŢIILE ART. 103 ALIN. (1) DIN CONSTITUŢIE

În ultimele patru articole am examinat sumar toate situațiile care se pot ivi în urma alegerilor din 2012, situații referitoare strict la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-mi-nistru, atribuție constituțio-nală a Președintelui României.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?