Zeci de mii de credincioși s-au adunat în bisericile din județ pentru a lua "Lumină din Lumină" și a sărbători Învierea Domnului Iisus Hristos. La miezul nopții preoții i-au chemat pe creștinii ortodocși să ia simbolul Învierii Domnului: "Veniți de primiți luminã!". În multe din bisericile vrîncene lumina a fost adusă de la Ierusalim, de la Mormîntul Sfînt.
Balul organizat de PSD Dumitrești, în seara de Paști, în satul Lăstuni a adunat zeci de petrecăreți. Salonul Căminului Cultural a fost arhiplin încă de la primele ore ale serii. Tineri, sau bătrîni, femei sau copii au venit fie să caște ochii, fie să se distreze.
Foarte puțini sînt cei care știu cum a luat naștere una din cele mai frumoase și pline de har, credință și smerenie mănăstiri din Vrancea. La mai bine de șase secole, reporterii noștri au mers pe urma legendei și au descoperit că locul unde se află mănăstirea a fost, înainte vreme, unul sfînt. Sorin Pantelimon, profesor de istorie din Jitia, a scos la iveală lucruri pe care semenii noștri nu le cunosc. La rîndul său, Dumitru Hangu în cartea sa, "Valea Rîmnicului Sărat istorie și legende", întărește cele afirmate de Sorin Pantelimon.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page