Ediția: Luni 7 aprilie 2025 Nr. 6851

SELARU Aurel

Contact:

Miting pentru susţinerea călugărului Macarie

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a revenit asupra hotărârii de a nu schimba destinația lăcașului de cult de la Poiana Mărului, din mănăstire de călugări în schit de maici. Prin această decizie testamentul celui mai important om al bisericii care a trăit vreodată în părțile Vrancei, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, nu este respectat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Dani Oţil s-a antrenat pe Valea Râmnicului

Vedeta Antenei 1, Dani Oțil, a fost în acest sfârșit de săptămână timp de două zile pe Valea Râmnicului. Alături de acesta au mai fost prezenți alți împătimiți ai senzațiilor tari pe două roți. Așa cum a spus vedeta Antenei 1 pentru "Monitorul de Vrancea", întâlnirea de pe Valea Râmnicului nu a fost un concurs pentru motocicliștii enduro, ci un moment de antrenament pentru viitoarele competiții.

Pui de raţă cu patru picioare

Un localnic din satul Biceștii de Jos, comuna Dumitrești, are în gospodărie o rățușcă cu... patru picioare. Alin, băiatul cel mic al familiei Boștină, a spus că a descoperit ciudatul pui de rață abia după ce l-a cumpărat din Piață, de la Focșani.

Copiii din Tîrîtu au bibliotecă

Cele aproape 2000 de cărți de povești donate de cititorii noștri în cadrul Campaniei "Dăruiește o carte copiilor din Tîrîtu", jucăriile și scrisorile trimise copiilor din satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei, au ajuns, ieri, la destinație. Entuziasmul cu care toate acestea au fost primite a fost extraordinar iar mesajul trimis de micuți către toți cei care au făcut posibilă această bucurie este impresionant: "N-o să uităm niciodată gestul vostru! Vă invităm, în vacanța care se apropie, să veniți în satul nostru împrăștiat la poalele pădurii, unde ursul și lupul nu se rușinează a se arăta din când în când. Odată cu primirea cărților pe care ni le-ați trimis vor intra și în casele noastre Făt Frumos însoțit de zîne, fiice de împărat, vestitul Păcală cu toți prietenii lui... Vă mulțumim!". 

Rugby la Focşani

Focșaniul va găzdui etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Åžcolar Rugby în 7, destinată elevilor din învățământul liceal. Competiția se va desfășura în perioada 13-16 mai, adunând la start opt județe.

Consiliile locale de sănătate s-au întrunit la Viscri

Consiliul Local de Sănătate Bordești și Asociația de Ajutor Mutual Focșani au reprezentat județul Vrancea la întâlnirea de la Viscri, din județul Brașov, cu Fundația pentru Dezvoltarea Asociațiilor de Ajutor Mutual (FDAAM) România și partenerii belgieni. Acțiunea a avut ca scop formarea și informarea privind îmbunătățirea stării de sănătate în comunitățile locale din țară.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?