Elevi din mai multe școli din județ au participat ieri, la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia", la "Ora de ecologie", o acțiune care face parte din Campania de educație ecologică și mediu.
Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Apei, aniversată în fiecare an pe 22 martie.
Conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) susține că sunt situații când unii consumatori depun reclamații doar pentru a se răzbuna pe diverși operatori economici.
Raportul întocmit de reprezentanții CJPC arată că anul trecut au fost identificați 1.100 de operatori economici care nu se comportă corect față de consumatori.
Ieri, persoanele care locuiesc la Cămin au ascultat un concert susținut de corul "Cantabile" al Liceului Teoretic "Ioan Slavici" din Panciu și un mini-recital folcloric al Ansamblului "Å¢ara Vrancei".
Medicii veterinari vrânceni au suspiciuni că mai multe kilograme de carne de cal, dar etichetată ca fiind de vită, au ajuns la o unitate din județ.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page