Medicii cardiologi, dermatologi, gastroenterologi, anesteziști, diabetologi, interniști vor avea, de luna viitoare, ghiduri de practică în tratarea afecțiunilor specifice specializării lor. Acestea au fost realizate de către comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății și au ca scop uniformizarea modului de tratare a pacienților cu diferite afecțiuni.
O fetiță de numai 12 ani, din Chiojdeni, gravidă în luna a IV-a, a solicitat medicilor de la Spitalul Județean întreruperea sarcinii. Copila spune că a avut o relație cu tînăr de 19 ani, din aceeași localitate. Acesta i-a solicitat să nu spună nimănui despre sarcină, promițîndu-i că o va ajuta el n Primii care și-au dat seama că fata este gravidă au fost profesorii de la școala în care copila învață
Medicii de familie sînt obligați să trimită prin poștă o copie a fișei medicale a pacientului care dorește să se transfere către noul medic de familie al acestuia. Termenul limită pentru acest transfer este de 15 zile lucrătoare.
Zeci de oameni s-au călcat în picioare pentru o consultație la medicul specialist, ieri fiind prima zi în care medicii de familie au eliberat bilete de trimitere. Cele mai aglomerate secții au fost cele de Diabet, Neurologie și Cardiologie, unde oamenii s-au adunat buluc la ușă încă de la primele ore ale dimineții.
Ecografia care i-a fost făcută fetiței arată că sarcina acesteia este de 18 săptămîni, adică mai bine de patru luni. Ginecologii de la Spitalul Județean i-au recomandat să se adreseze unei clinici specializate în obstetrică și ginecologie. Psihologul Tela Mocanu dorește să ofere terapie gratuită familiei.
Doctorii de familie au reluat eliberarea rețetelor compensate și gratuite după ce reprezentanții Patronatului Medicilor de Familie Vrancea și ai Asociației Medicilor de familie din județ au semnat un protocol cu reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page