andrei.manea

Gheorghe se pregătea să bată ultimul cui  la capra podului. Din capătul uliței se apropia o turmă de oameni. Colbul stârnit de încălțările lor acoperise laolaltă oameni și pancarte. Abia dacă ghiceai și o culoare. Portocaliu.

Intrarea lui Ion în cârciumă fu salutată printr-un moment sugestiv de tăcere. Gheorghe a lu’ Ciungu l-ar fi catalogat hâtru, ca fiind unul de reculegere. Se abținuse însă să facă observația cu glas tare. Ion era vecinul lui. Faptul că acesta era bogat ...

Deși așezați la aceeași masă, cei trei membri ai comisiei de examinare creau impresia unor tablouri diferite, pictate de artiști a căror dispoziție la data creării trăda, pe rând, teama, lehamitea și slugărnicia. Deși trimiși acolo cu scopul comun de a desemna câștigător un candidat...

Din colbul stârnit de limuzina care frână în fața casei, două siluete negre ca noaptea își făcură apariția. Gheorghe le privi mirat. Mirarea se transformă oarecum imediat într-un sentiment de frică, ce-i îndoi picioarele și-l obligă să se reazeme de parmaclâcul casei.

Ajuns pe masa primarului, dosarul lu tanti Mărioara, o bătrână handicapată din capu’ satului, avea atașat un ștraif cu o notiță scrisă de secretarul primăriei. Bătrâna necesita însoțitor și, primind aviz favorabil de la județ, Gheorghe, băiatul ei, depusese la rându-i o cerere de angajare.

Odată cu lăsarea serii, frisoanele îl învăluiră dureros. Frica de a adormi și de a visa obsesiv același lucru, îl chinuia atât de tare, încât realiză cu greu că-și mușcase buzele până la sânge. Coșmarul care se repeta de câteva luni de zile îl făcuse aproape de nerecunoscut. Slăbise. Arăta neîngrijit, gălbejit și trist.