Sesiunea pentru depunere și validare a dosarelor producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de autovehicule care doresc să se înscrie în Programul 'Rabla' din acest an debutează luni și va dura până pe data de 28 martie, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu /AFM/.
Trupa Pasărea Rock își începe turneul național cu o primă întâlnire live cu fanii pe 25 martie, la București, artiștii și invitații speciali urmând să-și facă apariția la Sala Palatului, începând cu ora 18,00.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț, a declarat joi că de la 1 aprilie prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici se va mări cu 2%.
Cota redusă de TVA la carne și produse din carne ar putea fi aplicată din august, după discutarea măsurii cu Fondul Monetar Internațional, a declarat, joi, Liviu Harbuz, deputat PSD și vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
Kievul a decis, miercuri seară, să introducă vize pentru rușii care călătoresc în Ucraina, a anunțat miercuri secretarul Consiliului ucrainean pentru securitate națională și apărare Andrii Parubii, informează AFP și Reuters.
România și Bulgaria vor crea un muzeu subacvatic în Marea Neagră, titrează miercuri cotidianul sofiot Monitor.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page