Rezistența la antibiotice devine o amenințare pentru sănătate românilor, în contextul în care există și în prezent numeroase persoane care folosesc incorect antibioticele, avertizează reprezentanții Societății Române de Microbiologie.
Bruce Springsteen a anunțat că își va lansa cel de-al 18-lea album de studiou la data de 14 ianuarie, sub titlul "High Hopes", conform AFP.
O campanie de prevenție a cancerului mamar se desfășoară în București, Ploiești, Focșani, Pitești și Craiova, putând fi efectuate, până pe 31 decembrie, ecografii mamare la prețuri reduse.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la finalul Summit-ului premierilor din Europa Centrală și de Est - China, că, în cadrul discuțiilor, s-a agreat un document denumit "Bucharest Guidelines", care vizează consolidarea cooperării în domeniile de interes comun.
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a declarat că, pentru anul 2014 sectorul învățământului primește 13% din bugetul național, adică peste 22 de miliarde de lei.
Concursul Master de gimnastică artistică de la Marsilia, a 4-a ediție a "Elite Gym Massilia", a fost câștigat, pe echipe, de România.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page