În Å¢ara Moților, în noaptea de Paște, toaca de la biserică este dusă în cimitir, unde trebuie să fie păzită de către feciorii din sat.
Comisia de Control a Uniunii Belgiene de Fotbal (URBSFA) a decis să-l achite pe tehnicianul român Ladislau Boloni, fost la Standard Liege, acuzat de încălcare a procedurii antidoping, informează publicația La Derniere Heure.
Învierea este o Revelație, o revãrsare a harului, care nu desființeazã natura ci o transfigureazã. Ea dã o nouã existențã și o nouã fațã firii noastre. Dar învierea, deși este o inițiativã și un act divin, se sãvîrșește în noi, cu noi, cãci nu Dumnezeu are nevoie sã învieze ci noi. Sfintele Paști este praznicul praznicelor și sãrbãtoarea sãrbãtorilor, zi în care se cade sã fim plini de bucurie duhovniceascã. Domnul, Dumnezeul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa.
Tribunalul Național Antidoping va judeca pe 19 aprilie dosarul în care atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, este acuzat de dopaj cu sibutramină, informează site-ul oficial al Comitetului Olimpic Național Italian (CONI).
Micul dejun constând în șuncă grasă și ouă prăjite ar putea fi cea mai sănătoasă cale de a începe o nouă zi.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că din 1 iulie va fi introdus un nou program care vizează asigurarea sănătății orale a copiilor și în care vor fi incluși elevii începând din clasa întâi.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page