Nouă persoane au murit și mai multe au suferit diverse accidente la locul de muncă, accidente care le-au provocat incapacitate temporară de a lucra, în primul semestru al acestui an. În această perioadă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea a raportat 35 de accidente de muncă, ce s-au soldat cu vătămări corporale.
Focșănenii trebuie să facă față unui zgomot urban din ce în ce mai mare, cel puțin așa reiese din testele efectuate în acest sens de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea. După efectuarea de măsurători, reprezentanții APM au relevat că două zone din Focșani depășesc nivelul de zgomot maxim admis.
Persoanele care au de suferit, într-un fel sau altul, de pe urma inundațiilor trebuie să respecte câteva reguli de bază pentru a nu avea de suferit și din cauza alterării stării de sănătate. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) face câteva recomandări atât consumatorilor cât și operatorilor economici.
Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea desfășoară un nou proiect cu finanțare europeană, care presupune conservarea celui mai reprezentativ eșantion al populației de urs brun din România. Proiectul se numește "Cele mai bune practici și acțiuni demonstrative pentru conservarea speciei Ursus arctos în zona central-estică a Carpaților Orientali, România".
Un bărbat, din comuna Tătăranu, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon" Focșani după ce a suferit mai multe arsuri. Bărbatului i-au fost afectate, în urma arsurilor, atât fața, cât și membrele superioare.
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Vrancea au aplicat, în luna iunie, amenzi în valoare totală de 91.400 lei. În același timp, aceștia au oprit de la comercializare produse în valoare de 53.843 lei.
Cel mai citit! Monitorul de Vrancea este cotidianul care, începând cu anul 2002, reprezintă principala sursă de informație pentru vrânceni și pentru toți cei care vor să știe ce se întâmplă în Vrancea.
Cu știri de ultimă oră, articole bine documentate și reportaje, www.monitoruldevrancea.ro este, de departe, cel mai accesat site de media din județ.
Ediția noastră tipărită ajunge zilnic la cel mai mare număr de cititori. Mediul de afaceri a găsit aici cea mai eficientă formă de promovare, la fel și cei interesați de mica publicitate.
Suntem o echipă de profesionişti, iar munca noastră este dedicată cititorilor noştri!
© Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, Str. Tinereții nr.1, Focșani, Vrancea
Developed by Neo Vision
You cannot copy content of this page