Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sărbătoarea fotbalului la Vulturu


Motiv de petrecere pentru locuitorii comunei Vulturu, acolo unde Primăria a sărbătorit „Ziua Comunei”, organizând o amplă manifestare. Vremea frumoasã, grătarele încinse, dansurile populare ale ansamblului folcloric local și Å¢ara Vrancei, precum și recitalurile susținute de către interpreții invitați au fost ingredientele care au asigurat voia bună și distracția pentru cei prezenți la cea de-a II-a ediție a sărbătorii. Ziua a început cu o serie de activități sportive și s-a încheiat spre miezul noptii într-o atmosferă deosebită creată de focul de artificii.
Una dintre acțiunile organizate cu ocazia sărbătorii comunei a fost reprezentată de miniturneul de fotbal street care s-a desfășurat pe terenul sintetic mobil amplasat în piața agroalimentară. Turneul a început încă de sâmbătă, 16 august, dar s-a încheiat în cursul zilei de duminica, când s-a disputat finala. Turneul a fost unul aprig disputat, în care toate echipele au luptat din greu pentru obținerea victoriilor, fiind înscrise încă de la început opt echipe locale pe două categorii U14 și U16. Asociația Județeană de Fotbal Vrancea a fost reprezentată la acest eveniment de președintele Dan Dumitru și cenzorul Asociației, Ion Cristian, cei doi au marcat astfel prima acțiune din noul mandat câștigat pe 16 august.
De menționat că ei sunt născuți în comuna Vulturu și împreună au pus umărul la reconstrucția echipei de fotbal Energia în anul 2000 care ulterior a promovat în Liga a -III -a unde a evoluat în sezonul 2004-2005. „Vom fi prezenți acolo unde copiii cu dragoste de fotbal au nevoie de noi. Doar susținând baza piramidei putem construi performanța la vârf. Toți cei care inițiază și promovează necondiționat acțiuni de acest fel, orientate exclusiv spre dezvoltarea reală a fotbalului, pot deveni partenerii noștri” a declarat la finalul întrecerii președintele Dan Dumitru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?