GALERIE FOTO: DEMERS ÎN PREMIERĂ! Istoria Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ Brîncoveanu din Bordeşti (partea a II-a)

Profesorul de istorie de la Bordești, Ionuț Bercaru, un cercetător și un iubitor al locurilor natele cum rar îți e dat să mai găsești în zilele noastre ne povestește cu lux de amănunte istoria de la origini până în aceste vremuri a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Brîncoveanu de la Bordești. Asemeni legendei „Pasărea Phoenix „, lăcașul de cult de la Bordești a cunoscut gloria odată cu construirea ei, decăderea din cauza cutremurelor, alunecărilor de teren, războaielor și a exploatării neraționale și acum sperăm o nouă perioadă de strălucire prin punerea în adevărata ei valoare. Profesorul Bercaru a scormonit peste tot și a pus cap la cap ducumente, povestiri, legende, pentru ca astăzi să avem o imagine completă a unuia dintre cele mai importante lăcașe de închinăciune din cele mai vechi timpuri din Vrancea.    

  Arhitectura. Sculptura. Pictura

    Descrierea Bisericii „Adormirea Maicii Domului” de la Bordești nu ar fi fost posibilã dacã nu s-ar fi pãstrat releveele realizate, la începutul secolului XX, de arhitecții Referendeanu și Ghica-Budești, în vederea înscrierii acesteia în rândul monumentelor istorice și a unor posibile lucrãri de reabilitare, schițe publicate în „Buletinul Comisiuniii Monumentelor Istorice” 1913-1915, și a sondajelor realizate de arheologii Victor Bobi în 1991 și Aurel Nicodei în 1995, publicate în „Vrancea. Studii și Comunicãri.”
    Materialele de construcție folosite par a fi locale, cãrãmidã de bunã calitate pentru pereți, lemn de stejar pentru uși și de tei pentru iconostas, cum o aratã și un mic fragment ce se mai pãstreazã în Colecția Muzealã localã. Piatra calcaroasã își are cel mai probabil originea în carierele buzoiene, de care Mãnãilã era intrinsec legat prin origine. Biserica avea un plan clasic pentru perioada sa, trilobat, cu naosul și pronaosul lãrgite, cu abside pe laturile naosului și pe altar, cu douã turle, pe pronaos și naos. Forma treflatã a navei apare în arhitectura românescã mai târziu de secolul XIV, fiind de influențã bizantinã, pe filiera sud-slavã. Turla de pe pronaos servea și drept clopotnițã. Dimensiunile bisericii sunt relativ mici, armonioase și grațioase pe plan vertical. Avea o lungime totalã de 22m, din care 16 m pentru bisericã, 6 m pentru pridvor și grosimea pereților, iar lãțimea pãstra raportul de 1/1 cu lungimea. Turla de pe pronaos avea un diametru de 5,36 m și o înãlțime de la sol pânã în vârful crucii de 22m. Turla de pe naos avea un diametru de 4,60 m și o înãlțime mai micã, iar lungimea absidei altarului era de 3,20 m.     Intrarea se fãcea printr-o tindã cu origini în arhitectura țãrãnescã, model ce acum este cunoscutã drept „brâncovenesc”, prin care se trecea într-un pridvor deschis, susținut de șase stâlpi din piatrã peste care se arcuiau cinci arce trilobate. Fundația pridvorului are o lãțime de 1,44m și o adâncime de 1,22m, fiind formatã din asise de cãrãmidã și bolovani de râu în partea inferioarã și din asize de cãrãmidã, în jumãtatea superioarã. Cãrãmizile sunt de bunã calitate, arse oxidant, de 26 cm lungime și 13-14 cm lãțime. Mortarul de legãturã era realizat din nisip fin și var. Portalul propriu zis era format din trei blocuri de piatrã, douã verticale și unul orizontal, lãsând loc unei arcade pentru spațiul ușii. Deasupra portalului de aflã arhitrava în care este înscris cartușul pisaniei, rãmas nescris. Se remarcã îmbinarea armonioasã între ancadramentul de piatrã și ușa din lemn masiv, probabil cea mai valoroasã, din punct de vedere arhitectonic, parte a bisericii. Zidul dintre pronaos și pridvor are o fundație de 1,30 m înãlțime și 82 cm lãțime, cu aceleași caracteristici de construcție ca la pridvor.

    În pronaos se aflau douã morminte, parțial decorate, cu plãcile de piatrã rãmase nescrise, presupuse a fi ale ctitorilor Mãnãilã și Mira. Lucrãrile de restaurare din 1994-1995 au surpris în partea dreaptã a pronaosului o gropnițã de cãrãmidã cu bolta prãbușitã, databilã sec.XVII-XVIII, cu douã morminte de adulți, în poziție secundarã, fãrã înventar. Mormintele au fost jefuite la sfãrșitul secolului XIX, cum par a fi fost un altul din colțul dreapta spre pridvor, de adult și alte trei, doi adulți și un copil din colțul stânga al pronaosului.
    Pisania neincripționatã, la fel ca plãcile tombale ale mormintelor ce sunt atribuite ctitorilor, indicã o decãdere bruscã a statului familiei, legatã probabil de schimbãrile politice de dupã instaurarea viguroasã a fanarioților, dupã moartea clucerului Mãnãilã, menționat ca biv vel (mare fost) clucer în actul amintit din 1742. Trecerea dintre pronaos și naos se face prin 3 arce sprijinite pe 4 stâlpi, 2 compleți în centru și 2 încastrați parțial de pereții exteriori, un exemplu valoros de artã brâncoveneascã, arhitecturalã și sculpturalã a bisericii. Peretele dintre pronaos și naos, cu o fundație similarã celor menționate, de 1,10 m înãlțime și 86 cm lãțime, a fost îngroșat pentru a ascunde în interiorul sãu scara cãtre clopotnițã, un ingenios detaliu prin care se renunța la construcția unei alte turle sau a unei scãri exterioare.
    Biserica atrage și prin silueta sa, sugeratã de dimensiuni, de acoperișul supraînãlțat, de cornișa îngustã de sub steașinã și de cele 3 brâie de cãrãmidã ce încingeau pereții exteriori, împãrțindu-i în douã registre. Registrul superior avea o înãlțime de o datã și jumãtate mai micã decât cel inferior, ce cuprindea toate ferestrele. Inițial erau 8 ferestre, câte 3 pe pereții altarului și câte 2 pe pereții naosului. Contraforții ridicați la începutul secolului XIX, cel mai probabil dupã distrugerile provocate de cutremurul din 1802, au acoperit câte o pereche de ferestre de pe altar și pronaos. Ferestrele de dimensiuni mai mici au o formã dreptunghiularã, iar cele mai mari au latura superioarã a dreptungiului înlocuitã de câtre o arcaturã trilobatã. Toate ferestrele au încadramente frumos sculptate cu motive vegetale, fiecare cu model diferit.

    Tradiția folcloricã a „sacrificiului” este ilustratã la Bordești prin descoperirea sub tencuiala peretelui tindei, pe colțul dintre S și V, sub cornișã, a unei figurine umane feminine, cioplitã sumar. Sculptura în piatrã de la Biserica „Adormirea Maicii Domului” de la Bordești este însã grãitor exemplificatã pentru stilul brãncovenesc prin stâlpii pridvorului, portalul ușii, coloanele dintre pronaos și naos și ancadramentele ferestrelor. Stilul, formele, detaliile și tehnica de lucru indicã aceeași școalã a meșterilor ce au lucrat și la Sinaia, Colțea, Brezoianu ori Râmnicu Sãrat.
    De o frumusețe deosebitã este decorația portalului, ce are în partea de jos a blocurilor verticale câte o rozetã floralã minuțios realizatã, simbolizând soarele, lumina veșnicã. Decorația continuã în plan vertical cu câte douã rinsouri vegetale, spiralate, decorate în oglindã, ce se îmbinã pe mediana verticalã într-o acoladã ce lasã spațiu pentru ușa din lemn. Peste acestea este așezatã arhitrava pe care se înscrie cartușul pisaniei, cuprinsã în douã rame ciubucate. Arhitrava este situatã între douã cornișe profilate paralelipipedic, cea inferioarã bogat decoratã cu frunze de acant iar cea superioarã profilatã în douã trepte, fãra decor. Între ele sunt profilați doi stâlpișori, decorați cu câte trei șiraguri, de genul spicelor de grâu, cu capetele ascunse sub câte o frunzã de acant.
    Coloanele dintre pronaos și naos pãstreazã aceeași decorație vegetalã, cu frunze de acant, spiralatã. Motivul spiralat, mai ales al coloanei spiralate, cum este gãsit la Catedrala de la Curtea de Argeș, este de origine orientalã, mulți atribuindu-i o influențã musulmanã. Academicianul Rãzvan Theodorescu susține însã teoria cã aceastã coloanã torsionatã este preluatã de musulmani de la georgieni și, prin arta medievalã otomanã, a ajuns și la noi în țarã. Din cele 4 coloane, 2 sunt încastrate parțial în zidãrie, iar 2, pe centru sunt întregi, susținând împreunã trei arce ce fac legãtura dintre nave. Au o înãlțime de 2,70 m, cu 0,40 m bazetele și 0,50 m capitelurile tronconice, decorate cu frunze și fructe de finic.
    Pe fața dinspre pronaos a capitelului din stânga, într-un mic careu, sculptorul a consemnat cu litere chirilice, pe trei rânduri, inscripția ” Mãnãilã cãpitan Mira”, interpretatã inițial, pentru cã pe tabloul votiv se citise greșit numele Ilina, ca numele ctitorului și al sculptorului. Dovezile scrise aratã însã cã numele soției lui Mãnãilã era Mira, pentru apropiați Chița sau Csita.

    Ferestrele prezintã ancadramente bogat ornamentate, în același stil, spiralat, cu vreji, frunze și fructe de acant, smochin, dovleac ori ananas, cu variațiuni de la o fereastrã la alta, pãstrându-se aceeași cornișã denticularã. Sculptura în lemn era reprezentatã de monumentala ușã de la intrare și de iconostas, ambele dispãrute. Ușa de la intrare a fost un motiv de încântare pentru vizitatorii de la începutul secolului XX, ghidați de Alexandu Vlahuțã, stabilit în apropiere, la Dragosloveni, ori de fiicele acestuia, Cella și Henrieta, precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Barbu Åžtefãnescu Delavrancea, Alecu Zamfirescu, Menelaos Chircu.
    Ușa era din stejar masiv și a fost decoratã cu 18 panouri dispuse vertical pe 6 rânduri. Panourile sunt pãtrate, cu aceleași dimensiuni. Ramele lor de încadrare formeazã o rețea de carouri, cu linii de fugã oblice din cele patru colțuri, dublând caroiajul cu o altã rețea de romburi. Fiecare panou are în interior câte un pãtrat mai mic, la intersecția liniilor oblice, decorat fiecare în mod diferit. Panourile mai mici amintite erau decorate cu motive populare românești, ca pe platca iilor, în alternanțã cu motive geometrice, realizate din compas, în linii drepte, unghiuri frânte și curbe, într-o lucrãturã extrem de meticuloasã.  Pe al doilea panou al rândului de sus (la mijloc) era cioplitã inscripția ” M(eseat) Ghe(nar) 30 leat 7207 (1699)”, data consideratã a reprezenta finalul ridicãrii construcției. Pe panoul din dreapta al rândului doi, de jos în sus, era reprezentat un cerc în care este încrisã o cruce cu brațele triunghiulare, similarã ca formã și lucrãturã cu cele întâlnite pe catapeteasmã, ceea ce indicã aceeași mânã de lucru pentru pãrțile de lemn.

    În perioada în care biserica era ruinatã și pãrãsitã de enoriași, probabil în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, conform tradiției locale, ușa a fost ridicatã de Alecu Zamfirescu, pentru a-i preveni distrugerea. Alecu Zamfirescu a fost un personaj de excepție al județului Râmnicu Sãrat în perioada interbelicã. Era avocat, fãcea politicã liberalã, a fost prefect, deputat, senator și, mai ales, un mare iubitor și protector al artei. Din pãcate, dupã instaurarea stalinismului și începutul persecuțiilor contra vechilor valori, în anii ’50 conacul lui Alecu Zamfirescu de la Râmnicu Sãrat a fost vandalizat, iar valoroasa ușã de la Bordești a sfârșit ca lemn de foc.
    Fragmente din catapeteasmã au fost recuperate de arhitectul Virgil Drãghiceanu și prelatul Grigore Pișculescu (cunoscutul scriitor Gala Galaction ),  trimiși de Comisia Monumentelor Istorice în 1914 pentru a evalua starea monumentului. Decorația catapetesmei era foarte bogatã, realizatã într-o împletiturã complicatã de rinsouri, vreji împletiți de acant sau vițã-de-vie, realizându-se aceeași alternanțã de panouri cu motive vegetale și geometrice, în interiorul cãrora sunt pictate chipurile de sfinți și patriarhi. Foarte interesant era bandoul dominat în exclusivitate de vița-de-vie, delimitat pe orizontalã de spirale de vreji de vițã în alternanțã de 5/1 cu simbolul heraldic cantacuzin, acvila coronatã cu aripi semideschise. Pe catapeteasmã se întâlneau și simbolurile paleocreștine ale peștelui și cornului abundendenței, cum le regãsim, de exemplu, în mormântul tomitan cu hipogeu de secol IV.
    Pentru pictura muralã, ctitorii au apelat la cea mai bunã echipã de zugravi ai epocii, creatori de școalã, echipa lui Pârvu Pârvescu zis Mutu, ce a realizat și frescele bisericilor de la Mãrgineni, Filipeștii de Pãdure, Fundenii Doamnei ori Râmnicu Sãrat.
    Cea mai detaliatã descriere a iconografiei de la Bordești îi aparține  lui Mircea Iilescu, „Pictura bisericii din Bordești” în „Glasul Bisericii”, nr. 5-6, 1976. Acesta remarcã respectarea canoanelor vremurilor în ordonarea frescelor, trãsãturile specifice școlii lui Pârvu Mutu, linii puternice, desen anatomic, personaje expresive și chiar diferența de mânã de lucru dintre maestru, la frescele principale și ucenici, la scenele mai mici, din zone mai puțin expuse.
    Cum am mai amintit, pe peretele vestic al pronaosului sunt reprezentați ctitorii, cãpitanul Mănăilă și jupâneasa Mira, alături de copiii Radu, Åžerban, Åžtefan, Rãducanu, Maria, împreunã cu jupan Ionițã, Tudora și copii Constantin și Maria. Tot aici sunt pictați și Constantin Voievod  Brâncoveanu cu Doamna Stana și Åžerban Voievod Cantacuzino. Prezența domnitorilor pe tabloul votiv este pusã pe seama posibilei înrudiri a lui Mãnãilã sau a soției sale cu ei sau din pricina respectului fatã de cei doi domnitori ce i-au acordat lui Mãnãilã încredere și ranguri și, implicit, avere.
    Cea mai interesantã realizare din pronaos o reprezintã autoportretul lui Pârvu Mutu Zugravul, alãturi de calfa sa Radu Zugravul, realizat în glaful ușii de la intrare. Scena a fost decupatã și ridicatã de specialiști în 1954 și a intrat în colecția de artã medievalã a Muzeului Național de Artã al României, alãturi de alte fresce reprezentative, precum „Adormirea Maicii Domnului”,  scenã ce l-a impresionat și pe Nicolae Iorga, vizitator al bisericii, care consemna în „Icoana Românescã”, „Anuarul Comisiei Monumentelor Istorice”, Ian-Mart. 1933 : „… figura Maicii Domnului, întinsã în sicriu, mai pãstreazã ceva din farmecul mistic, care de acum se împrãștie”.

    Decorația naosului este realizatã în trei registre, inferior, intermediar și superior, cel mai distrus de cutremure și surpãri. Registrul inferior, începând cu hora de sud, cuprinde frescele cu Deisis, Iisus Domnul Domnilor, Marele Arhiereu între Maria și Ioan, apoi sfinții militari, Gheorghe, Dumitru, Nestor, Procopie, urmați pe absida de nord de frescele cu Iacov Persul, Mina, Eustație, Mercurie, Teodor Stratulat, Teodor, Tiron. Deasupra lor este registrul intermediar, îngust, decorat cu medalioane de sfinți. În registrul superior sunt zugrãvite scene din Evanghelia lui Ioan.
    Pe pereții absidei altarului sunt reprezentați sfinții Grigore, Vasile, Ioan, Iacob și Anton iar în proscomedie Viziunea sfântului Petru  și Iisus Împãratul Slavei. Valoarea deosebitã a picturii lui Pârvu Mutu devine model și exemplu de artã brâncovenescã, prin reperele sale majore: „Cina de la Mavri” de la Sinaia și „Adormirea Maicii Domnului”de la Bordești. El este cel ce va marca desprinderea din canoanele bizantine clasice și va conduce treptat arta muralã ecleziasticã ortodoxã româneascã spre expresivitate și desen anatomic, pãstrând toate rigorile canoanelor. Conștiența fațã de valoarea operei sale reiese și din celebrul autoportret de la Bordești, prin expresivitatea privirii și atitudinea cu care ține uneltele de lucru, vasul cu vopsea și pensula.

                            Continuarea în ediția de mâine