Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Băi renovate și vestiar nou la Grădinița nr. 1 din Sud


Grădinița cu program prelungit nr. 1 din cartierul Sud al municipiului Focșani se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește curățenia și asigurarea celor mai bune condiții pentru cei aproximativ 190 de copii care vor urma cursurile aici, din toamnă. Principalul obiectiv al conducerii a fost, în această vară, renovarea băilor. În acest sens, cu fondurile de la administrația locală și cu sponsorizări atrase de la diverse societăți comerciale din municipiu, sponsorizări ce au constat în materiale în valoare de aproximativ 5.000 de lei, s-a reușit înlocuirea a 12 uși vechi cu unele din termopan, în cele patru băi ale unității, dar și schimbarea totală a instalațiilor și obiectelor sanitare. Astfel, au fost înlocuite lavoarele și bateriile aferente, vasele de toaletă, fiind achiziționate capace de toaletă noi, dozatoare de săpun, suporturi de hârtie igienică.
Pe lângă acestea a fost înlocuită și toată instalația de scurgere. „Au fost renovate băile în totalitate, au fost schimbate toate obiectele sanitare deoarece erau de mărime medie spre mare, potrivite adulților, nefiind conforme pentru copiii de vârstă preșcolară”, a declarat Lucica Drăstaru, directoarea Grădiniței nr. 1.
Schimbări importante s-au făcut și la bucătărie. Pe lângă igienizarea instrumentalului de bucătărie, oficiul spălare veselă, care era situat la etajul întâi, a fost mutat lângă blocul alimentar, acolo unde îi era în mod normal locul. De asemenea, și la bucătărie au fost schimbate trei uși.

    Vestiar nou pentru preșcolari 

Preșcolarii de Grădinița nr. 1 vor avea, încă de la începutul noului an școlar, un loc proaspăt amenajat unde să-și lase hăinuțele. Acesta va fi situat în holul de la întrarea în grădiniță, loc ce momentan este șantier în lucru, în sensul că se fac reparații la acoperiș, pentru a evita infiltrațiile, care și-au pus deja amprenta pe tavanul holului. După repararea acoperișului se va repara tavanul și se va zugrăvi, urmând apoi să fie montate dulapurile pentru vestiar. „Vom amenaja un nou vestiar pentru păstrarea hainelor copiilor, în holul de la intrarea în grădiniță. Fostul vestiar se afla lângă baie, ceea ce nu era conform cu cerințele DSP-ului. Astfel, s-a amenajat o cameră conformă cu cerințele igienico-sanitare”, a mai precizat Lucica Drăstaru.
Și sălile de clasă au fost igienizate. S-au spălat covoarele, perdelele, pătuțurile și lenjeriile. Per ansamblu, unitatea este primitoare, pereții sunt frumos decorați cu personaje din povești, precum Alba ca Zăpada și cei șapte pitici, și cu zâne frumos colorate, iar ghivecele cu flori dau încăperilor un aer mai familiar.
Directoarea unității se declară mulțumită de faptul că obiectivul principal al curățeniei de vară, și anume renovarea băilor, s-a realizat, lucru pe care nu l-ar fi putut face fără ajutorul sponsorilor. „Principalul obiectiv pe care ni l-am propus, reamenajarea băilor, a fost realizat în cea mai mare parte cu ajutorul primit de la cei care ne-au sponsorizat”, a adăugat directoarea unității de învățământ.
La Grădinița nr. 1 încă se mai primesc înscrieri pentru grupa mică. Programul grădiniței este de la 6.30 până la 17.30, iar costul mesei este de 7 lei pe zi. Un punct slab al grădiniței este faptul cu nu este împrejmuită cu gard, iar strada pe care este situată este în plin proces de reabilitare. Prin urmare, praful își face simțită prezența. Singurul lucru aproape definitivat pe strada respectivă este trotuarul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?