Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Ședință pentru stabilirea comisiilor la examenul de Bacalaureat


Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea vor organiza duminică, la ora 8.30, ședința publică pentru stabilirea și instruirea membrilor comisiilor ce vor asigura buna desfășurare a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, atât în centrele de examen cât și de evaluare. 
La nivelul județului Vrancea au fost stabilite pentru sesiunea august – septembrie a Bacalaureatului patru centre de examen, respectiv la: Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, centre în care sunt așteptați să susțină examenele scrise, începând de luni, 1.173 de candidați din întreg județul, absolvenți ai promoției curente, dar și ai promoțiilor anterioare. Lucrările candidaților vor fi corectate în cele două centre de evaluare stabilite la nivelul ISJ, și anume la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” și Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”.
Potrivit reprezentanților ISJ, candidații sunt rugați să se prezinte în centrele de examen în zilele de desfășurare a probelor scrise până la ora 8.30 și să nu aibă asupra lor manuale, telefoane sau alte obiecte pentru inspirație. „Candidații vor fi prezenți în centrele de examen în zilele de desfășurare a probelor scrise până la ora 8.30. Sunt rugați să nu aibă asupra lor telefoane, manuale, fițuici, mijloace de comunicare electronice care ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor. În cazul în care vor fi găsiți cu asemenea materiale, chiar dacă nu le-au folosit, vor fi eliminați din examen și nu mai au dreptul să participe în următoarele două sesiuni. Candidaților eliminați din examen li se anulează rezultatele obținute în sesiunile anterioare”, transmit reprezentanții ISJ. 
Pe 25 august, candidații vor susține prima probă scrisă, la limba și literatura română, iar pe 26 august va avea loc proba la limba și literatura maternă, acolo unde este cazul. Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului și specializării în data de 29 august. Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie, iar contestațiile se vor putea depune în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Pe 4 septembrie se vor afișa rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?