Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Bărbatul care s-a MASTURBAT în fața a trei copile, audiat ca SUSPECT


Ghiorghe B., de 61 de ani, din Călimănești, care s-ar fi masturbat în fața a trei copile, nu mai are calitate de martor în dosarul deschis de procurori în urma plângerii depuse de părinții copilelor, așa cum a avut până acum, ci de suspect. Bărbatul a fost audiat din nou, iar polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea, care se ocupă de caz, i-au adus la cunoștiință că a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din viol în tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Audiat fiind, suspectul a susținut că nu le-a făcut nimic celor trei copile. El a susținut că acestea s-ar fi supărat pe el pentru că nu le-ar fi dat suma de bani cerută.
    Scandalul a izbucnit în urmă cu mai bine de o săptămână, când fetele, din Mărășești, două dintre ele surori, au mers acasă și le-au povestit părinților ce li s-a întâmplat. Ele au muncit la bărbatul din Călimănești timp de trei zile. În ultima zi, în jurul prânzului, bărbatul s-ar fi gândit să le facă o surpriză, motiv pentru care le-a cumpărat pizza și mărgele și le-a invitat în casă. Văzându-se cu copilele în interior, bărbatul ar fi încuiat ușa și ar fi început să se manifeste. S-ar fi dezbrăcat în fața minorelor, le-ar fi dezbrăcat și pe ele, s-ar fi masturbat în fața lor, cerându-le să facă și ele același lucru și le-ar fi atins în zonele intime. Apoi, pe două dintre ele le-ar fi băgat într-un dulap, lucru confirmat de anchetatori, timp în care el și-ar fi satisfăcut poftele bolnave cu cealaltă copilă.
Potrivit celor declarate de fete, ele ar fi țipat, dar nu au fost auzite de nimeni. De asemenea, ele ar fi încercat să iasă din cameră, dar nu au putut deoarece bărbatul încuiase ușa. După mai bine de trei ore, bărbatul le-a dus pe copile acasă și le-a cerut să nu spună nimic din ceea ce s-a întâmplat, numai că ele le-au povestit părinților prin ce au trecut, iar una dintre mămici a sunat la 112. Inițial, bărbatul a fost audiat în calitate de martor. Încă de la început, el a susținut că nu are nicio legătură cu afirmațiile fetelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?