Primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, aflat în vizită prin unitățile de învățământ din municipiu, a spus că toate școlile sunt gata să înceapă chiar mâine noul an școlar. „Eu am trecut într-o vizită pe la școlile din Focșani și toate sunt la gata. Dacă ar fi mâine să se deschidă anul școlar, sunt pregătite toate”, a declarat Decebal Bacinschi, primarul Focșaniului.
Edilul a promis că lucrările de reabilitare de la Colegiul Unirea, rămase a fi efectuate, vor reîncepe în cel mai scurt timp. „În condițiile în care toată procedura de achiziții va fi terminată și vom ști cine va continua aceste lucrări, vom începe cu sistematizarea pe verticală, garduri. Avem mai multe lucrări de făcut”, a mai spus Decebal Bacinschi.