Accident teribil marți seară, la Obrejița! O tÈnără a murit și alte cinci persoane, între care și un copil de doi ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe drumul european, pe raza comunei Obrejița. Coliziunea s-a produs între un Opel înmatriculat în județul Buzău și un Rover, înmatriculat în Vrancea, la volanul căruia se afla afaceristul Dorinel Modreanu, cumnatul deputatului Nini Săpunaru. În mașina acestuia se mai aflau alte trei persoane, după cum ne-au spus martorii accidentului.
Potrivit informațiilor primite de la persoanele care se aflau în acel moment în zonă, mașina de Buzău, în care se aflau trei persoane, ar fi ieșit dintr-o stație peco de la ieșirea din Obrejița, în momentul în care a fost acroșată de autoturismul marca Rover, care se deplasa pe drumul european. În urma impactului extrem de violent, mașinile au ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Imediat după producerea nenorocirii s-a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe SAJ și SMURD, dar și o autospecială de descarcerare de intervenția căreia nu a fost nevoie pentru că nimeni nu a rămas prins între fiarele mașinilor implicate în accident. Victimele au fost preluate imediat de echipajele medicale, care le-au acordat primul-ajutor și le-au transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Printre acestea se află și un copil de doi ani, care s-ar fi aflat în mașina de Buzău, după cum ne-au spus martorii, mașină în care se afla și femeia decedată. Aceasta din urmă a fost resuscitată cÈteva zeci de minute, după care cadrele medicale au declarat decesul.
Primele verificări indică faptul că șoferul Opelului de Buzău nu a acordat prioritate de trecere. „Primele verificări efectuate la locul accidentului indică faptul că un autoturism, înmatriculat în județul Buzău, a pătruns pe drumul european, ieșind dintr-o stație peco și virÈnd la stÈnga, fără să acorde prioritate de trecere unei alte mașini, care venea dinspre București către Focșani. Facem în continuare verificări pentru a stabili cu exactitate modul de producere a accidentului”, ne-a transmis de la fața locului comisarul Cătălin Candea, de la Serviciul Poliției Rutiere Vrancea.
UPDATE!Conform ultimelor date de la Poliția Rutieră, există patru persoane rănite în urma accidentului, două dintr-o mașină, două din cealaltă, toți răniții fiind internați la Spitalul Județean Focșani. Printre răniți se numără soția și fiica afaceristului Dorinel Modreanu. De asemenea, polițiștii ne-au spus că vârsta copilului rănit este de 10 luni, nu doi ani cât estimaseră aseară.
UPDATE 2!
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, băiețelul de 10 luni are un traumatism cranio/cerebral cu plagă contuză frontală pe partea stângă, contuzie toracică și abdominală. A fost internat la Terapie Intensivă, fiind ulterior transferat la Chirurgie Infantilă. Tatăl lui, de 26 de ani, a fost operat pentru că a avut coaste rupte care i-au perforat plămânii, iar acum este la Terapie Intensivă. Fiica și soția lui Dorinel Modreanu au fost internate la Ortopedie, ulterior fiind externate.
Femeia decedată este mama băiețelului rănit, Luminița C., în vârstă de 22 de ani, din Dumitrești.
Dumnezeu s-o odihnească în pace !