Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Lapoviţă, ninsoare, vânt și frig până marţi seara, la nivelul întregii ţări


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o informare de precipitații, în general moderate cantitativ, sub formă de lapoviță, ninsoare și polei, valabilă de astăzi, ora 06:00 până mâine seară, ora 21:00, la nivelul întregii țări. De asemenea, potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece.
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a țării. Se va semnala polei sau ghețuș, în special în sud. Vremea se va menține deosebit de rece. „Temporar vor fi precipitații, mai ales sub formă lapoviță și ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumătatea de sud a țării și la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau ghețus, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări. Vremea se va menține deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, este informarea transmisă de ANM.
Ieri, în Vrancea a plouat cu gheață, apoi a început să ningă. Duminică seara era depus un strat de câțiva centimetri de zăpadă. Potrivit unui comunicat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, „în noaptea de 17/18 martie 2018, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 157 autoutilaje și s-au răspândit nu mai puțin de 1.046 tone de material antiderapant. Nu s-au înregistrat probleme deosebite, cu excepția câtorva autovehicule derapate, dar repuse rapid în trafic de echipele aflate în teren, fără blocarea arterelor de circulație. (…) DRDP Iași recomandă prudență maximă din partea participanților la trafic, în condițiile căderilor masive de precipitații, dar mai ales a variațiilor mari de temperatură, care pot conduce la formarea ghețușului. Totodată, le recomandăm să nu plece la drum decât în situații de maximă necesitate, cu echiparea adecvată a autovehiculelor și informarea prealabilă cu privire la condițiile de drum”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?